Mahrez poate ajunge, în cele din urmă, la City! Mijlocaşul e în depresie şi ameninţă că nu va mai juca pentru Leicester
01.02.2018, 10:41Riyad Mahrez a fost foarte aproape să ajungă la City în această iarnă, însă Leicester a refuzat şi ultima ofertă a "cetăţenilor". Pep Guardiola a dezvăluit că algerianul rămâne o prioritate pentru el, urmând a încerca să îl ia din nou în vară.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cu 8 goluri şi 10 assisturi în acest sezon, artizanul titlului "vulpilor" de acum doi ani a fost la un pas de a semna cu viitoarea campioană a Angliei. Deşi titlul este ca şi acontat, Pep l-a vrut pe Mahrez în perspectiva Ligii Campionilor, mai ales că Sane s-a accidentat şi va fi indisponibil o lungă perioadă.
Se părea că cele două părţi vor bate palma, însă Leicester a refuzat şi ultima ofertă venită dinspre Etihad: 60 de milioane de euro + un jucător la schimb (se pare că a fost vorba de Yaya Toure sau Mangala, la alegere).
Chiar şi aşa, Guardiola a dezvăluit, după succesul cu 3-0 de aseară, cu WBA, că va încerca din nou să îl ia pe Mahrez în vară.
"Toată lumea ştie că am încercat să îl transferăm, dar nu s-a putut în acest moment. Nu am putut să satisfacem pretenţiile lui Leicester şi a trebuit să ne consolăm cu asta. Am vrut să îl luăm încă din vară, am încercat şi acum, vom vedea la vară ce se întâmplă", a spus Pep, la conferinţa de presă.
În acest moment, fotbalistul african este într-o depresie severă, el fiind sigur la un moment dat că îşi va îndeplini visul. De altfel, el nici nu a făcut deplasarea la Liverpool, pentru duelul de aseară cu Everton, transferul ieri părând iminent.
"Riyad e foarte dezamăgit de ce s-a întâmplat în ultimele două zile. E a patra fereastră de transferuri în care Leicester nu îi permite să plece. Să joace pentru City era un vis al lui, era disperat să ajungă sub comanda lui Guardiola", a declarat un apropiat al lui Mahrez, conform presei engleze.
În media din Regat s-a scris în această dimineaţă că Mahrez e atât de dezamăgit că transferul său nu s-a produs încât le-a transmis şefilor că nu mai vrea să evolueze în acest sezon pentru Leicester.
Etichete: mahrez , mahrez transfer , transfer mahrez , mahrez city
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...