Liverpool trimite din nou echipa de tineret într-un meci oficial. Motivul invocat de Jurgen Klopp
27.01.2020, 12:52Liverpool va fi nevoită să rejoace partida cu Shrewsbury, din turul 4 al Cupei Angliei, după ce a încheiat doar la egalitate, 2-2, pe terenul formaţiei din liga a treia.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Managerul "cormoranilor", Jurgen Klopp, n-are de gând însă să-şi strice programul pentru rejucarea de pe Anfield: a anunţat că îl va lăsa pe antrenorul echipei Under 23, Neil Critchley, să conducă formaţia, care va include jucători de la prima echipă.
Motivul este faptul că meciul a fost programat pe 4 februarie, în plină pauză de iarnă a fotbalului englez.
Pauza de iarnă, introdusă în premieră în Anglia
Federaţia Engleză a introdus în premieră o pauză de iarnă în Premier League, astfel că Liverpool nu are niciun meci în campionat între 1 şi 15 februarie, iar Klopp este deranjat că rejucarea cu Shrewsbury a fost programată chiar în perioada de pauză.
"În aprilie 2019 am primit o scrisoare de la Premier League, în care ni s-a cerut să respectăm pauza de iarnă şi să nu organizăm meciuri amicale internaţionale sau partide oficiale. Aşa că respectăm asta. Le-am spus băieţilor acum două săptămâni că vom avea pauză de iarnă, aşa că nu vom fi acolo. Copiii vor juca acel meci.
Premier League ne-a cerut să respectăm pauza de iarnă şi asta vom face. Dacă Federaţia din Anglia nu o respectă nu putem schimba asta", a anunţat antrenorul german.
Liverpool a mai folosit echipa Under 23, pregătită de Neil Critchley, şi în sferturile de finală ale Cupei Ligii Angliei, cu Aston Villa, meci pierdut cu 0-5. Motivul a fost că prima echipă a "cormoranilor" se afla în Qatar, pentru Mondialul cluburilor.
Etichete: liverpool , jurgen klopp , shrewsbury , liverpool shrewsbury
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...