Lecție de fair play din partea Guardiola. Reacția avută, după 3 înfrângeri în 4 meciuri. Ce spune rivalul Klopp
26.12.2018, 23:05În etapa de "Boxing Day", Liverpool a distrus-o pe Newcastle cu 4-0, în timp ce campioana Manchester City a suferit a treia înfrângere în ultimele 4 meciuri, 1-2 cu Leicester. Cu toate acestea, deși cursa pentru titlu continuă, Josep Guardiola a ținut să-și felicite adversarii, care par să nu mai poată fi ajunși din urmă, după un start al sezonului ca din tun.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
"Merită. Ei câştigă meciuri, noi nu o facem, deci distanţa dintre ei şi noi se măreşte. Sezonul trecut, am fost foarte constanţi, dar în acesta, Liverpool şi Tottenham sunt foarte, foarte bune. Avem destule puncte pentru a fi campioni, dar problema e că celelalte echipe au şi ele multe şi, în acest moment, sunt mai bune decât noi", a spus Guardiola.
Liverpool este neînvinsă în cele 19 etape care s-au scurs până acum, având 16 victorii și 3 remize, având și cea mai bună defensivă, cu doat 7 goluri primite. Rivalii de la City rămân echipa cu cel mai bun atac din această stagiune a Premier League, cu 51 de goluri înscrise, față de cele 43 ale "cormoranilor", însă sunt pe poziția a treia.
În sezonul trecut, "cetățenii" au defilat în Premier League, câștigând titlul cu fix 100 de puncte acumulate. În acest moment, City se află pe locul al treilea, la 7 puncte în spatele liderului Liverpool.
Leicester - Manchester City 2-1 și Liverpool - Newcastle 4-0, în etapa de "Boxing Day"
"Habar n-aveam despre rezultatul lui Manchester City până la finalul meciului. Vom juca în curând contra lui City, dacă aş fi în locul lor, m-aş gândi că sunt doar patru puncte diferenţă pentru că vom juca împotriva lor, apoi ne vom duela cu Arsenal", a spus Jurgen Klopp după Liverpool - Newcastle 4-0.
Pe antrenorul "cormoranilor" nu îl preocupă numai Manchester City, ci și Tottenham, care are un start fulminant, fiind pe locul al doilea, la 6 puncte în spatele grupării de pe Anfield.
"Singurul lucru care contează este performanţa şi să menţinem acest nivel. Este unul doar bun, atât! Tottenham zboară, a avut o vară foarte dificilă, dar se descucă foarte bine. Noi trecem printr-o serie bună. Chelsea şi Arsenal vor câştiga, așa că va fi o luptă până în ultima etapă. Suntem în această luptă şi asta e cel mai important, pentru că reuşim să creăm o bază pentru restul sezonului", a explicat Klopp.
Etichete: jurgen klopp , josep guardiola , liverpool - newcastle 4-0 , leicester - manchester city 2-1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...