Kun Aguero şi-a prelungit contractul cu City: "Fanii să stea relaxaţi"
15.08.2014, 10:01Manchester City continuă campania de prelungire a contractelor jucătorilor esenţiali pentru echipă. Astfel, după ce în ultimele zile David Silva şi Vincent Kompany şi-au reînnoit înţelegerile, acum a venit rândul unei alte super vedete să o facă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Este vorba despre atacantul argentinian Sergio Aguero, care şi-a prelungit contractul cu campioana Angliei până în iunie 2019.
Agüero, 26 de ani, a venit la City în 2011, câştigând de două ori campionatul Angliei (2012, 2014) şi Cupa Ligii (2014).
"Adevărul este că, de când am venit aici, în fiecare perioadă de transferuri au existat zvonuri despre revenirea mea în Spania. Mereu au existat speculaţii, dar eu nu le-am dat atenţie. Le transmit fanilor lui City să stea relaxaţi, pentru că voi rămâne aici până la finalul contractului.
În fiecare an ţintesc să fiu mai bun decât în precedentul. Ultimul sezon a fost incredibil, dar nu sunt mulţumit cu cele două titluri din Premier League. Vreau mai mult şi cred că pot realiza mai multe alături de colegii mei. Clubul este special, fanii, stadionul, staff-ul, atmosfera, totul", a declarat Aguero, pentru site-ul oficial al lui Manchester City.
75 de goluri în 122 de meciuri a reuşit Aguero în tricoul lui City
26 de ani are Sergio Aguero
Etichete: manchester city , contract , prelungire contract , sergio aguero , aguero city
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...