Jose Mourinho le-a dat șefilor "lista de cumpărături". Cât costă cele 5 transferuri pentru a reconstrui Tottenham
23.03.2020, 12:03Jose Mourinho a fost adus cu mari speranțe pe banca lui Tottenham, însă a ajuns acum într-o situație foarte grea. "The Special One" e gata însă să reconstruiască echipa care anul trecut juca finala Champions League.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Potrivit publicației Sky Sports, antrenorul de 57 de ani le-a cerut șefilor 6 transferuri, dintre care englezii au aflat 5 nume, în valoare totală de 145 de milioane de euro.
Cinci jucători doriți de Mourinho la Tottenham:
- Eder Militao (22 de ani, fundaș, Real Madrid) - cotat la 40 de milioane de euro de publicația de specialitate Transfermarkt
- Marcel Sabitzer (26 de ani, mijlocaș, RB Leizpig) - 40 de milioane de euro
- Geoffrey Kondogbia (27 de ani, mijlocaș, Valencia) - 28 de milioane de euro
- Youcef Atal (23 de ani, Nice, fundaș dreapta) - 25 de milioane de euro
- Jamal Lewis (22 de ani, Norwich, fundaș stânga) - 12 milioane de euro
Jose Mourinho, a treia eliminare consecutivă în optimile Champions League
Jose Mourinho l-a înlolcuit pe Mauricio Pochettino pe banca lui Tottenham pe 20 noiembrie. De la venirea sa, nu a reușit mare lucru. Tottenham a fost eliminată de Leipzig în optimile Champions League, după ce anul trecut a jucat finala.
Pentru Mourinho, aceasta a fost a treia eliminare consecutivă în optimi. În plus, a fost al șaselea meci la rând fără victorie pentru Spurs, care se află doar pe locul 8 în Premier League, cu 41 de puncte, şapte în spatele locului 4, ultimul de Liga Campionilor.
Mourinho nu mai are nicio şansă de a cuceri vreun trofeu în acest sezon: Tottenham a fost eliminată de Norwich din optimile Cupei Angliei, după loviturile de departajare, iar din Cupa Ligii a fost scoasă înainte de venirea lui "The Special One".
Etichete: jose mourinho , tottenham , marcel sabitzer , eder militao
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a...