Încă un francez de 100 de milioane? Man. United pregăteşte o ofertă pentru Griezmann
18.01.2017, 13:02După ce a plătit peste 100 de milioane de euro pentru Paul Pogba în vara trecută, Manchester United e pregătită pentru un transfer asemănător. Ţinta oficialilor de pe Old Trafford este un alt francez, Antoine Griezmann.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Atacantul lui Atletico Madrid este obiectivul principal al "diavolilor" în perioada de transferuri din vară, iar şefii echipei pregătite de Jose Mourinho sunt dispuşi să bage adânc mâna în buzunar pentru golgheterul Euro 2016, scrie The Independent.
Jucătorul de 25 de ani are o clauză de reziliere de 100 de milioane de euro, o sumă pe care United nu ar avea probleme să o achite, aşa cum s-a putut vedea vara trecută, când Pogba a fost readus de la Juventus, în schimbul a 105 milioane de euro.
Negocierile se anunţă, însă, dificile, mai ales că Atletico riscă să nu poate cumpăra jucători în vara lui 2017, din cauza unei interdicţii primite pentru nereguli la legitimarea mai multor minori.
În cazul în care clubul din capitala Spaniei va scăpa de sancţiunea dictată de FIFA, Griezmann ar putea ajunge la United. În acest scenariu, având la dispoziţie şi banii primiţi în schimbul francezului, Atleti va încerca să-l readucă pe Diego Costa, care nu mai vrea să continue la Chelsea.
Etichete: premier league , atletico madrid , manchester united , paul pogba , antoine grizemann
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...