Video Guardiola s-a dus glonț la Haaland pe teren și a început gesticuleze. Scena a făcut înconjurul lumii
articol scris de Digi Sport12.08.2023, 08:48
Manchester City a început perfect noul sezon în Premier League, în direct la Digi Sport A câștigat cu 3-0 în deplasare, cu Burnley, iar două dintre goluri au venit în prima repriză, marcate de nimeni altcineva decât de Erling Haaland (23 de ani).
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Pentru Guardiola nu a fost suficient pentru că imediat după fluierul de la finalul primelor 45 de minute s-a dus glonț spre Erling Haaland (21 de ani) și a început să gesticuleze larg, chiar dacă era conștient că toți ochii sunt pe ei.
După ce a țipat și gesticulat câteva secunde, el a văzut camera cu care erau filmați, l-a ocolit pe jucător și a împins obiectivul aparatului. După care s-a dus din nou după jucător și a continuat să țipe la el, fără ca Erling să scoată vreun cuvânt.
Reacția lui Guardiola, criticată de Neville: "Unii vor iubi acest gest. Am lucrat cu unul dintre cei mai impulsivi manageri, dar ar fi reacționat în vestiar”
Gary Neville, expert la Sky Sports și fost mare jucător la Man. United, a afirmat după ce a văzut scena că ”unii vor iubi intesitatea acestui lucru, care ar arăta de ce este un geniu. Dar vor fi și alții care se vor întreba de ce procedează așa în fața camerelor. Am lucrat cu unul dintre cei mai impusivi manageri din fotbal (n.r. Sir Alex Ferguson), dar ar fi făcut asta întotdeauna în vestiar”.
În schimb pentru Jamie Carragher nu a fost nicio surpriză: ”L-am mai văzut pe Pep când face așa cu jucătorii. Singurul scop al lui City la acest meci, cred, a fost să-l pună pe Haaland în poziție de a marca”.
Golurile din această partidă au fost reușite de Haaland (în minutele 4 și 36) și de Rodri (minutul 75). Gazdele au rămas în inferioritate numerică în prelungiri, după ce Zaroury l-a faultat din spate pe Kyle Walker.
Incidentul de la pauză nu a părut să lase vreo urmă între Guardiola și Haaland. În minutul 80, când a fost înlocuit de Cole Palmer, Haaland s-a îmbrățișat cu Guardiola.
Galerie Foto
Video cu momentul petrecut pe teren între Guardiola și Haaland
Video cu primul gol marcat de Haaland cu Burnley
Video cu al doilea gol marcat de Haaland cu Burnley
Etichete: pep guardiola , erling haaland , burnley - man city 0-3
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...