Guardiola contestă premiul câştigat de Salah. "El a fost cel mai valoros!"
23.04.2018, 12:42Pep Guardiola nu e de acord cu decizia fotbaliştilor din Premier League, care l-au desemnat pe golgheterul lui Liverpool, Mohamed Salah, drept cel mai bun jucător al sezonului din Anglia.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Managerul noii campioane, Manchester City, e convins că un fotbalist al său i-a fost superior egipteanului care a înscris 31 de goluri în actualul sezon din Premier League, în 33 de meciuri.
"Nu a fost niciun jucător mai bun decât Kevin De Bruyne în ultimele nouă sau zece luni din punct de vedere al constanţei, al faptului că a fost la acelaşi nivel cu meciuri din trei în trei zile. Poate alţi jucători au avut cifre mai bune ca el, însă niciunul nu a fost mai bun ca De Bruyne. Părerea mea este că a fost cel mai valoros, însă opinia jucătorilor poate fi alta", a declarat antrenorul "cetăţenilor".
Mijlocaşul Kevin De Bruyne (26 de ani) are opt goluri în 34 de meciuri în acest campionat pentru Manchester City. Belgianul a fost transferat de City în 2015, de la Wolfsburg, pentru 74 de milioane de euro.
Salah e liderul marcatorilor din Premier League, la cinci goluri distanţă de golgheterul lui Tottenham, Harry Kane. Atacantul în vârstă de 25 de ani le-a luat faţa lui David Silva, Kevin de Bruyne, Leroy Sane, Harry Kaneşi David de Gea în bătălia pentru premiul PFA Player of the Year Award, acordat pe baza voturilor fotbaliştilor din Premier League.
Etichete: guardiola , salah , kevin de bruyne , cel mai bun jucator premier league , de bruyne , mohamed salah , guardiola il vede pe de bruyne cel mai bun din anglia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...