Guardiola îşi va prelungi în vară contractul cu Manchester City. Anunţul presei engleze
29.12.2017, 21:17Pep Guardiola are de gând să-şi extindă contractul cu Manchester City, scadent în 2019. Jurnaliştii de la Daily Mail au tras această concluzie după ce au aflat că Guardiola a cheltuit peste 2,2 milioane de euro în apartamentul său, situat în centrul oraşului Manchester.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Pep Guardiola şi-a cumpărat în luna martie proprietatea, aflată la cinci minute de mers pe jos distanţă de hotelul în care este cazat rivalul Jose Mourinho, managerul lui Manchester United.
Sursa citată susţine că discuţiile din vară privind prelungirea actualului contract al lui Guardiola vor reprezenta doar o formalitate.
"Sunt fericit să locuiesc aici. Prefer să stau în oraş, aproape de oameni", a declarat catalanul, care locuieşte alături de soţie şi cei trei copii ai cuplului.
"Cetăţenii" traversează un sezon de vis în Premier League. Au 15 puncte avans faţă de locul 2, Manchester United, după 20 de etape, în condiţiile în care au 19 victorii şi un singur egal.
City ţinteşte al 19-lea succes consecutiv în campionat duminică, pe terenul lui Crystal Palace.
21 de trofee a cucerit Pep Guardiola ca antrenor, alături de Barcelona şi Bayern Munchen, printre care două Ligi ale Campionilor, trei Mondiale ale cluburilor şi şase titluri.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: pep guardiola , guardiola , guardiola manchester city , guardiola contract nou manchester city , pep guardiola apartament manchester
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...