Frank Lampard a revenit la Chelsea împreună cu lista sa de 12 amenzi. "Cât costă" o întârziere
articol scris de Digi Sport07.04.2023, 07:59
Frank Lampard (44 de ani) a revenit ca antrenor la Chelsea, însă doar ca interimar după demiterea lui Graham Potter. Fostul mijlocaș legendar al londonezilor a semnat un contract valabil până la finalul acestui sezon.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Lampard ar urma să implementeze la Chelsea aceeași listă de amenzi din primul mandat la Chelsea
Numai că Lampard a adus cu el și o listă de amenzi pe care le-a impus la primul său mandat la Chelsea. Cea mai mare este dată pentru întârzierea la antrenament: 20.000 de lire sterline (22.868 de euro).
În primul său mandat, această listă a fost afișată în vestiar. Alte amenzi:
- întârziere în ziua meciului, la plecarea echipei - 2.500 de lire
- întârziere la sală, pentru refacere - 1.000 de lire
- întârziere la tratament - 2.500 de lire
- întârziere la ședințele cu echipa - 500 de lire pe minut
- penalizare dacă îți sună telefonul în timpul mesei sau la ședințele cu echipa - 1.000 de lire
- dacă jucătorul nu călătorește cu autocarul echipei după un meci, fără să fi anunțat managerul sau secundul cu 48 de ore înainte - 5.000 de lire
- refuzul de a participa la activitățile cu echipa - 5.000 de lire
- necomunicarea faptului că ești accidentat înainte de ziua liberă, sau cu o oră și jumătate înainte de antrenament - 10.000 de lire
De asemenea, jucătorii sunt penalizați și dacă nu se încadrează în parametrii corporali optimi, inclusiv dacă nu au greutatea optimă, sau procentul de grăsime stabilit de stafful medical.
Dacă membrii familiei sau prietenii unui jucător vor să vadă un antrenament, jucătorul în cauză trebuie să anunțe managerul cu cel puțin 24 de ore înainte de antrenament.
Micul dejun se încheie cu o oră înainte de antrenament, fără excepție și fără ca jucătorul să-și poată aduce mâncare separat.
Pe acea listă scie mare, cu roșu, că orice amendă trebuie achitată în 14 zile. În caz contrar, ea se dublează.
Frank Lampard a revenit la Chelsea, ca antrenor interimar, până la finalul sezonului
Lampard a mai antrenat Chelsea din iulie 2019 până în ianuarie 2021 (84 de meciuri, dintre care 44 au fost victorii, 17 au fost remize, iar 23 au fost înfrângeri).
Frank Lampard îl înlocuiește pe Graham Potter, care a fost demis. Lampard este al treilea antrenor din acest sezon pentru Chelsea.
Ca jucător, Lampard a evoluat în 648 de meciuri pentru Chelsea, a marcat 211 goluri și a dat 145 de pase decizive. Cu Chelsea, Lampard a câștigat, ca jucător, 13 trofee.
Etichete: chelsea , frank lampard , antrenor chelsea , amenzi chelsea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...