FOTO De data asta n-au mai uitat! Oficialii lui City au făcut tot posibilul să-l bucure pe Yaya Toure de ziua lui
13.05.2015, 15:42Oficialii lui Manchester City nu au mai făcut aceeași greșeală ca anul trecut și, în 2015, i-au urat lui Yaya Toure "La mulți ani" pe toate paginile oficiale de pe rețelele de socializare. Din păcate pentru fanii lui City, acesta va fi probabil ultimul sezon al mijlocașului pe Etihad.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Yaya Toure a anunțat că are nevoie de o nouă provocare în carieră și foarte probabil o va părăsi pe Manchester City în această vară. Oficialii lui City încearcă cu orice preț să-l convingă pe ivorian să semneze prelungirea cu formația lui Manuel Pellegrini.
Mijlocașul a împlinit 32 de ani pe data de 13 mai și cei care se ocupă de paginile oficiale ale cetățenilor pe rețelele de socializare nu au trecut cu vederea acest eveniment. Atât pe Twitter, cât și pe Facebook sau Instagram, clubul din Manchester i-a urat "La mulți ani" lui Toure și sugerează fanilor să facă același lucru.
Gestul a fost privit cu umor de presa din Anglia, care-l consideră un ultim efort al cetățenilor în speranța de a îl convinge pe Toure să rămâne în Premier League. Englezii scriu că probabil nici nu s-ar fi ajuns aici dacă City ar fi procedat la fel și în urmă cu un an.
"Yaya este atât de supărat încât se gândește să plece de la City. S-au întâmplat lucruri aici care l-au făcut să simtă un gust amar. Cei de la City n-au înțeles până la acest punct că nu tot se poate cumpăra cu bani, cu atât mai puțin relația cu un om.
Nu e vorba de bani, niciodată n-a fost. Probabil ar juca în altă parte și pentru o sumă mai mică. Cum să uiti jucătorul care te-a ajutat să câștigi două titluri în Anglia, Cupa Angliei și Cupa Ligii?" declara agentul ivorianului cu un an în urmă, imediat după ce oficialii "cetățenilor" uitaseră complet de ziua fostului jucător al Barcelonei.
În plus, tot cu ocazia aniversării sale, Yaya Toure a încasat 720.000 de lire sterline (aproape un milion de euro), sub forma unei prime stipulate în contract, pentru asigurarea matematică a calificării lui Manchester City în sezonul viitor de UCL.
Galerie Foto
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Etichete: manchester city , premier league , yaya toure , foto ziua lui yaya toure
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
În ianuarie 2025 va fi marcată cea de-a 80-a comemorare a eliberării lagărului de la Auschwitz...