Edi Iordănescu e convins, după transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham
articol scris de Digi Sport12.01.2024, 13:32
Joi, 11 ianuarie, Radu Drăgușin (21 de ani) a devenit cel mai scump jucător român transferat din istorie.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Tottenham a plătit nu mai puțin de 25 de milioane de euro + 6 milioane de euro drept bonusuri în schimbul său pentru a îl transfera de la Genoa.
Edi Iordănescu: ”Radu e acum locomotiva la nivel de exemplu!”
La scurt timp anunțul oficial al celor de la Tottenham, Edi Iordănescu a oferit prima reacție.
Selecționerul României nu s-a ferit de cuvinte și l-a felicitat pe fundașul central de 21 de ani pentru transferul în Premier League.
- Radu Drăgușin a fost om de bază pentru Edi Iordănescu. În campania pentru calificarea la EURO 2024, noul fundaș al celor de la Tottenham a evoluat în toate cele 10 partide ale ”Tricolorilor”.
”Sunt foarte bucuros că a făcut acest pas pentru că îl merită 100%. Marele câștig e că acum avem un fotbalist care arată că se poate, că marea performanță și competițiile de top nu ne sunt interzise, că depinde doar de jucători să facă saltul de nivel.
Pentru jucătorii de la națională dar și pentru tinerii din campionatul nostru, de-acum Radu trebuie să fie locomotiva. Eu am așteptat din partea băieților care au dus România la EURO să existe o explozie pozitivă la cluburi, după calificare. Să joace mai mult și mai bine! Să plece ca trenurile din gară, să nu mai stagneze, că e nevoie de mult mai mult la EURO decât în preliminarii! Din păcate, la acest moment, nu am prea multe semne pozitive. Radu e acum locomotiva la nivel de exemplu!”, au fost cuvintele lui Edi Iordănescu, potrivit ProSport.
Adrian Mutu: ”Recordurile sunt făcute ca să fie doborâte!”
După ce mai mulți granzi ai Europei, printre care AC Milan, Bayern Munchen și Napoli au fost în cursă pentru transferul românului, Tottenham a fost nevoită să bage mână adânc în buzunar pentru a-l transfera.
Astfel, achitând suma fixă de transfer de 25 de milioane de euro + 6 milioane bonusuri, Radu Drăgușin a devenit cel mai scump transfer din istoria fotbalului românesc, doborând recordul deținut de Adrian Mutu.
”Briliantul” a fost transferat în august 2003 de Chelsea de la Parma în schimbul sumei de 22,7 milioane de euro.
Golgheter all-time din istoria naționalei cu 35 de goluri, la egalitate cu Gheorghe Hagi, Mutu a oferit prima reacție după ce Drăgușin i-a doborât recordul pentru suma de transfer.
”Felicitări lui Radu și echipei sale, felicitări impresarilor pentru afacere. Este un transfer reușit în adevăratul sens al cuvântului.
Eu cred că Radu are talent, încredere, a demonstrat ce poate în Italia, ceea ce este greu, fiindcă Serie A este în top. Mă bucur mult pentru el, chiar mă bucur. Bravo! Dar... Să fie conștient că greul de-abia acum începe!
(râde) Nu sunt supărat că mi-a doborât recordul. Recordurile sunt făcute ca să fie doborâte. Mă bucur că după 20 și ceva de ani avem un român care să depășească o barieră importantă, un transfer de peste 20 și ceva de milioane de euro”, a declarat Adrian Mutu pentru GSP.ro.
- 20 de milioane de euro este cota de piață a lui Radu Drăgușin, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
- 25 de milioane de euro a fost cea mai mare cotă de piață a lui Adrian Mutu, în februarie 2008, potrivit aceluiași site.
Etichete: premier league , tottenham , edi iordanescu , radu dragusin , euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...