După ce a anunțat 4 transferuri în această vară, Manchester City a mai făcut o mutare importantă
articol scris de Digi Sport12.07.2022, 13:37
Mijlocaşul internaţional spaniol Rodri şi-a prelungit cu trei ani, până în 2027, contractul cu Manchester City, a anunţat campioana en titre a Angliei.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
- Premier League va putea fi urmărit pe canalele Digi Sport începând cu sezonul 2022/2023, alături de celelalte 4 campionate puternice din Europa (La Liga, Serie A, Bundesliga și Ligue 1)
Rodri și-a prelungit contractul cu Manchester City
Rodri, în vârstă de 26 de ani, a sosit în 2019 la Manchester City, de la Atletico Madrid, în schimbul sumei de 50 de milioane de lire sterline, ajutându-i pe "cetăţeni" să câştige două titluri în Premier League.
Fotbalistul iberic a înscris 13 goluri şi a oferit 9 pase decisive în 151 de meciuri disputate sub comanda antrenorului Pep Guardiola.
În sezonul viitor, Rodri se va lupta pentru titularizare cu internaţionalul englez Kalvin Phillips, achiziţionat recent de Manchester City de la formaţia Leeds United, după plecarea veteranului brazilian Fernandinho.
În această vară, Manchester City i-a achiziționat pe Erling Haaland (Borussia Dortmund - 60 de milioane de euro), Kalvin Phillips (Leeds - 48,75 milioane de euro) și Stefan Ortega (Arminia Bielefeld - liber).
La gruparea pregătită de Pep Guardiola a ajuns în această fereastră de MERCATO și Julian Alvarez, transferat încă din iarnă de la River Plate.
Etichete: manchester city , rodi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...