Două transferuri de marcă făcute de echipa lui Costel Pantilimon, Sunderland
17.07.2015, 12:24Fundaşul internaţional francez Younes Kaboul, coechipier cu românul Vlad Chiricheş la Tottenham Hotspur, a semnat un contract pe patru sezoane cu Sunderland, echipa portarului român Costel Pantilimon, au anunţat cele două cluburi engleze de fotbal.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Fostul jucător al clubului AJ Auxerre (2004-2007), în vârstă de 29 ani, cu cinci selecţii în echipa Franţei, evolua la Tottenham din 2010. Valoarea transferului este estimată la trei milioane de lire sterline (4,3 milioane euro). "Este un jucător foarte experimentat şi ce este exact ce avem nevoie. El a dovedit, cât a stat la Spurs, că va fi un aport semnificativ pentru echipa noastră", a declarat antrenorul lui Sunderland, Dick Advocaat.
Tot joi, extrema olandeză Jeremain Lens (27 de ani) a semnat pe patru ani cu Sunderland, care a achitat în jur de 12 milioane de euro pentru a-l aduce de la Dinamo Kiev. Astfel, Lens va colabora din nou cu Advocaat, antrenor pe care l-a mai avut la PSV și Alkmaar. "Suntem încântați că am adus un jucător de calitatea sa, care are experiență în Champions League și a jucat titular în naționala Olandei. Este rapid și are caracteristici de care aveam nevoie", a declarat directorul sportiv de la Sunderland, Lee Congerton, la parafarea actelor.
Younes Kaboul este al patrulea recrut al lui Sunderland, locul 16 în sezonul trecut, după fundaşul internaţional uruguayan Sebastian Coates (24 ani), fundaşul internaţional galez Adam Matthews (23 ani) şi atacantul internaţional olandez Jeremain Lens (27 ani).
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Etichete: sunderland , costel pantilimon , jeremain lens , lens , younes kaboul , kaboul sunderland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...