Dorit înapoi la Manchester United, legendarul Eric Cantona a dat răspunsul
articol scris de Digi Sport18.03.2024, 13:45
Eric Cantona, fosta glorie a lui Manchester United, a sugerat că ar fi interesat de un rol la clubul de pe Old Trafford, după venirea noului acţionar Sir Jim Ratcliffe.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Eric Cantona, dorit înapoi pe Old Trafford: "Nu am timp să fiu antrenor. Dar, poate altceva..."
Fostul atacant a câştigat 4 titluri în Premier League şi două Cupe ale Angliei, înainte de a se retrage ca jucător în 1997, dar mereu a spus că acest club va rămâne mereu în inima lui.
Fanii lui Manchester United îl doresc pe Eric Cantona înapoi pe Old Trafford, iar francezul a fost întrebat despre această posibilitate.
Într-un interviu pentru Big Issue înainte de lansarea albumului său live din această lună (Cantona Sings Eric), francezul a spus că nu are timp să devină antrenor, atunci când a fost întrebat dacă a existat un rol pentru el pe Old Trafford.
"Sunt implicat în prea multe lucruri şi chiar îmi place să fiu manager. În tot ceea ce fac, muncesc din greu pentru a da 100%, astfel încât să pot să am încredere şi să mă pot bucura. Nu am timp să fiu antrenor. Dar, poate altceva...", a spus Cantona.
Eric Cantona: "Cu Jim Ratcliffe cred că ne întoarcem în vremurile bune"
Ratcliffe a finalizat o afacere de 1,25 miliarde de lire sterline pentru a cumpăra un pachet de 27,7% din acţiunile lui United luna trecută şi Cantona este încrezător că va urma o nouă perioadă de succese.
"Cu Jim Ratcliffe cred că ne întoarcem în vremurile bune. Modul în care conduci clubul este important. Ratcliffe, care este un fan al United dintotdeauna, este un mare om de afaceri, desigur, dar este, de asemenea foarte pasionat de sport", a adăugat francezul de 57 de ani.
Cantona, care a părăsit fotbalul la 30 de ani pentru că îşi pierduse pasiunea, susţine că ar mai fi putut juca cinci sau şapte ani: "Niciodată nu am jucat pentru bani. Aş fi plătit mulţi bani pentru a juca la United".
Fostul jucător, care a început o carieră în actorie după retragere, a explicat că a fost atras mereu de arte: "Am ştiut întotdeauna că voi face ceva în artă, orice fel de artă, pictură, fotografie, actorie. Muzica este ultima. Este cel mai apropiat lucru de plăcerea pe care o avem când jucăm fotbal. Muzica te atinge. Pe fiecare dintre noi. Muzica este o parte a fiinţei umane".
Etichete: manchester united , eric cantona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...