Declaraţie impresionantă: "Când am plecat de pe Highbury, Arsenal şi-a pierdut sufletul"
20.01.2020, 18:09Dorinţa de a face bani mai mulţi i-a determinat pe patronii celor de la Arsenal să decidă, printre altele, construirea unui stadion nou.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
În 2006, Emirates era unul dintre cele mai moderne din lume, dar acest lucru a avut um mare dezavantaj. Suporterilor le-a fost greu să se identifice cu el, iar echipa a luat-o la vale.
- Mikel Arteta este noul antrenor al lui Arsenal
Creşterea capacităţii de la 38.419 la 60.000 înseamnă ceva din punct de vedere al veniturilor. Cei 93 de ani pe bătrânul Highbury au lăsat însă urme adânci în istoria celebrului club londonez.
Arsene Wenger: Niciodată nu ne-am mai regăsit sufletul"
În 10 ani înainte de mutarea pe noul stadion echipa a reuşit să adune 11 trofee, cu Arsene Wenger manager general. Apoi, căderea a fost continuă, cu doar trei Cupe ale Angliei şi trei supercupe în 14 ani, din 2006 încoace. Iar în ultimele două campionate nici n-a mai prins loc de Liga Campionilor, competiţia din care vin banii adevăraţi.
- Highbury a fost stadionul pe care Arsenal a jucat din 1913 până în 2006. Era denumit şi "Casa fotbalului"
- Stadionul Giuleşti, acum demolat, a fost construit în 1939, având ca model stadionul "tunarilor" londonezi
"Ne-am mutat de pe Highbury, care era similar cu Anfield (n.r. stadionul lui Liverpool), dar acolo aveam sufletul. Am construit un stadion nou, dar niciodată nu ne-am mai regăsit sufletul. L-am lăsat pe Highbury. Din motive de securitate nu am putut recrea situaţia de pe vechiul stadion.
Distanţa de la teren la tribună trebuia să fie mai mare, pentru ambulanţe, înclinarea tribunelor trebuia să fie mai mică. Toate aceste lucruri ne-au făcut să nu reuşim să recreăm atmosfera", a explicat Wenger pentru beIN Sports, citat de goal.com.
- 13 trofee a câştigat Arsenal cu Wenger manager
- 3 titluri ale Angliei
- 5 Cupe ale Angliei
- 5 Supercupe ale Angliei
Etichete: arsenal , arsene wenger , emirates , highbury
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
România va închide peste 30 de puncte de frontieră terestre începând cu 1 ianuarie 2025, odată cu...