David De Gea nu își va prelungi contractul cu Manchester United și este urmărit de 3 formații de top
articol scris de Digi Sport19.06.2023, 21:12
David De Gea (32 de ani) este foarte aproape să plece de la Manchester United, după 12 sezoane petrecute în echipa ”Diavolilor Roșii”.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Formația din Marea Britanie a încercat să îi prelungească contractul portarului spaniol, însă acesta a refuzat din start să își reducă salariu, așa cum au cerut șefii grupării.
David De Gea, dorit de trei echipe importante din Europa
David de Gea este cel mai bine plătit jucător din Premier League, alături de Kevin De Bruyne și Erling Haaland, toți trei câștigând pe săptămână 375.000 de lire sterline.
Cel mai probabil, spaniolul va rămâne liber de contract. Totuși, acesta nu duce lipsă de oferte, după cum anunță cei de la Fichajes.
Sursa citată susține că nu mai puțin de trei formații de gândesc să îi propună un angajament lui David De Gea.
Prima variantă este Inter Milano. Formația din Peninsulă se gândește să îl transfere pe goalkeeper-ul de 32 de ani, deoarece Andre Onana este pe lista mai multor echipe, precum Chelsea sau chiar Manchester United.
A doua echipă interesată de serviciile lui De Gea este AC Milan. La fel ca Inter, rossonerii sunt cu ochii pe viitorul actualului portar, Mike Maignan, care este urmărit de Tottenham. În cazul în care francezul pleacă, clubul italian ar putea paria pe spaniol.
Ultima variantă pentru goalkeeper este Tottenham. Londonezii sunt în căutarea unui portar pentru a îl înlocui pe veteranul Hugo Lloris. Un plus pe care echipa din Marea Britanie îl are în fața celor două formații din Italia este faptul că îi poate plăti salariul de 375.000 de lire sterline pe săptămână.
Jordan Pickford, înlocuitorul lui David De Gea la Manchester United
Potrivit celor de la The Sun, șefii lui United sunt foarte interesați de serviciile portarului de la Everton și vor înainta o ofertă de 50 de milioane de euro pentru a îl aduce pe Old Trafford.
Jordan Pickford apără poarta ”Caramelelor” încă din anul 2017, atunci când a fost adus în schimbul a 28,5 de milioane de euro de la Sunderland.
De atunci, englezul a strâns 237 de partide în tricoul lui Everton. În plus, acesta este și titularul de drept în poarta naționalei Angliei, fiind preferat în locul lui Aaron Ramsdale (Arsenal).
- 25 de milioane de euro este cota de piață a lui Jordan Pickford, potrivit transfermarkt.com.
Etichete: inter , ac milan , tottenham , de gea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...