Daniel Sturridge crede că problemele sale medicale sunt ereditare
30.10.2014, 14:06Atacantul celor de la Liverpool, Daniel Sturridge, crede că problemele sale de sănătate, care par a nu se mai termina, sunt ereditare.
Daniel Sturridge, vârful celor de la Liverpool, în vârstă de 25 de ani, este exasperat de problemele de sănătate, care par a nu-i mai da pace. După ce la început de sezon a lipsit trei săptămâni, ca urmare a unei accidentări suferite înaintea meciului Angliei cu Elveția, din preliminariile Euro 2016, Sturridge a vorbit în presa engleză despre aceste necazuri, ce-i tulbură cariera.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Fotbalistul spune că el nu este singurul din familie cu astfel de probleme. Unchii săi, Dean și Simon, care de asemenea au fost jucători profesioniști, au avut astfel de probleme musculare.
”Eu mereu mi-am făcut jocul, am încercat să evoluez cât de bine pot, dar în acest sezon am fost nefericit, din cauza acestor probleme de sănătate. Poate că totul este ereditar, ăsta este corpul meu”, a spus Sturridge.
Etichete: sturridge liverpool , daniel sturridge , sturridge probleme ereditare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...