Cutremur la Chelsea. Sancțiunea pe care ar putea-o primi londonezii după o mulțime de nereguli
15.11.2018, 21:51Potrivit unei investigații făcute de FIFA, Chelsea este acuzată că ar fi transferat jucători sub 18 ani, cu încășcarea regulamentelor mondiale FIFA. Conform documentelor scoase la iveală de Football Leaks și postate pe Mediapart, londonezii ar fi transferat 19 jucători chiar în timp ce de afla sub o investigație de trei ani. Dintre acești jucători, 14 aveau sub 18 ani în momentele respective.
Champions League: Liverpool - Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
Champions League: Aston Villa - Juventus, miercuri, 22:00, DGS 2
Cu toate acestea, prin intermediul unui comunicat, Chelsea susține că "a coperat total cu FIFA" și că "a asigurat probe clare care demonstrează că s-a supus regula".
Potrivit sursei citate, departamentul de integritate și regulamente al FIFA ar fi recomandat o sancțiune cu interdicție la transferuri pentru 4 perioade de mercato, adică doi ani, plus o amendă de 45.000 de lire sterline (aproximativ 51.000 de euro).
Primele informații despre faptul că Chelsea se afla sub investigații au apărut în septembrie 2017
"Procedurile sunt în curs de derulare, iar până în prezent, comisiile abilitate din cadrul FIFA nu au luat nicio decizie în mod oficial", a spus FIFA într-un comunicat.
Printre jucătorii în cauză se află și fostul atacant de la Chelsea, Bertrand Traore, care a ajuns la Lyon între timp. Traore a avut primul său contract de profesionist la Chelsea, în 2013, la vârsta de 18 ani, dar transferul său nu a fost înregistrat până în ianuarie 2014.
Potrivit Mediapart, FIFA a găsit probe menite să inducă în eroare forul mondial cu privire la date, în timp ce Traore avea deja 25 de meciuri jucate la echipele Under 16, Under 18 și la prima echipă, deși nu erau încă înregistrați la Federație.
Chelsea a admis că, în cazul lui Traore, i-a plătit mamei sale 155.000 de lire , plus 13.000 de lire clubului pe care ea îl reprezenta oficial, AJE Bobo-Dioulasso, în aprilie 2011. O altă neregulă este că înțelegerea a fost pe o perioadă de 4 ani și jumătate, în ciuda faptului că orice contract pentru jucători sub 18 ani se face pe cel mult 3 ani.
În plus, Chelsea i-ar fi plătit lui Traore 20.000 de lire pentru a studia la școala din Whitgift Surrey.
Dacă Chelsea va primi o sancțiune, nu va fi primul club care pățește așa ceva, după cazurile lui Real Madrid, Atletico Madrid și Barcelona.
Ce spune regulamentul FIFA
Jucătorii cu vârsta de sub 18 ani pot fi transferați în străinătate doar dacă:
-părinții jucătorului se mută în țara unde este clubul la care jucătorul se transferă, din motive non-fotbalistice
-ambele cluburi sunt Uniunea Europeană sau în zona Economică Europeană, iar jucătorul are o vârstă cuprinsă între 16 și 18 ani. Chiar și atunci, clubul cumpărător trebuie să întrunească mai multe criterii în ceea ce privește educația, antrenamentul, condițiile de viață și sprijinul acordat.
-locuiesc la o distanță de cel mult 100 de kilometri de club.
Etichete: chelsea sanctionata , interdictie transferuri chelsea , jucatori sub 18 ani , regulament transferuri jucatori sub 198 ani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul premier și lider al PSD Adrian Năstase, preşedinte al Fundaţiei Europene „Titulescu”, a...