Mohamed Salah, atacat de către una dintre legendele lui Liverpool: ”Este egoist. Nu vrea să semneze”
articol scris de Digi Sport26.11.2024, 12:23
Mohamed Salah (32 de ani) a dezvăluit că e gata să părăsească echipa antrenată de Arne Slot (45 de ani) la finalul sezonului.
Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
Intrat în ultimul an de contract, starul egiptean a făcut un anunț clar imediat după meciul cu Southampton (3-2): nu a primit nicio ofertă de prelungire din partea celor de la Liverpool.
Carragher: ”Motivul pentru care Liverpool nu ar fi oferit încă un contract este că Mo Salah îl va refuza”
La scurt timp după declarația dată de Mo Salah, Jamie Carragher (46 de ani) a avut o reacție clară împotriva atacantului lateral.
Fostul mare jucător al celor de la Liverpool este convins că șefii de pe Anfield nu vor să-i propună o nouă înțelegere egipteanului, deoarece acesta o va refuza.
”Bineînțeles că au existat discuții. În acest moment, există în mod evident o mare diferență de evaluare, modul în care Salah și agentul său se evaluează, în ceea ce privește durata contractului, și modul în care Liverpool o face.
Deci, motivul pentru care Liverpool nu ar fi oferit încă un contract este că Mo Salah îl va refuza.
Ei sunt încă în discuții, sunt disperat, vreau ca ei să se întâlnească la mijloc. Dar trebuie să spun, sunt foarte dezamăgit de Mo Salah.
Acum, cel mai important lucru pentru Liverpool în acest sezon nu este viitorul lui Mo Salah, nu este viitorul lui Virgil van Dijk și nu este viitorul lui Trent Alexander-Arnold. Cel mai important lucru este ca Liverpool să câștige Premier League. Acest lucru este mai important decât oricare dintre acești jucători. Este egoist, se gândește doar la el și nu la echipă”, a spus Carragher, citat de GOAL.
Ce a declarat Mohamed Salah:
Egipteanul a fost întrebat despre viitorul său la echipa pentru care evoluează din 2017, iar acesta a dat un răspuns pe care fanii nu voiau să-l audă, cum că nu a primit, până în acest moment, nicio ofertă de prelungire.
”Probabil că mai mult OUT decât IN. Nu am primit nicio ofertă. Suntem aproape în decembrie, iar eu nu am primit nicio ofertă pentru a rămâne la club.
Știți că sunt aici de foarte mulți ani. Nu există niciun club ca acesta, dar nu există nicio ofertă de prelungire pentru mine. În final, nu e în mâinile mele.
Dacă sunt dezamăgit? Normal că sunt dezamăgit de această situație”, a declarat Salah, potrivit jurnalistului Fabrizio Romano.
- 55 de milioane de euro este cota de piață a lui Salah, conform transfermarkt.
VIDEO rezumat Southampton - Liverpool 2-3:
Etichete: liverpool , anglia , mohamed salah , jamie carragher
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...