Cum a fost întâmpinat Bukayo Saka de către fanii lui Arsenal, la antrenamente. Ce a primit englezul
articol scris de Digi Sport05.08.2021, 09:39
Bukayo Saka (19 ani) a fost victima abuzurilor rasiste în urma finalei Campionatului European, în care a ratat una dintre loviturile de departajare.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Revenit la antrenamentele echipei sale de club după o vacanță de aproximativ trei săptămâni, tânăra speranță a lui Arsenal a avut parte de o primire călduroasă din partea fanilor englezi.
Bukayo Saka, întâmpinat cu scrisori, cărți poștale și cadouri
La centrul de antrenament London Colney, suporterii "tunarilor" au pregătit fotbalistului scrisori, cărți poștale sau mici cadouri, dorind în acest mod să-și arate suportul pentru atacant după experiența de la Euro.
Saka a fost surprins de gestul fanilor londonezi și a reacționat pe contul său de Twitter, mulțumindu-le:
"Nu am cuvinte, nu știu cum să vă mulțumesc. Pot să le iau pe toate și să le duc acasă?", a întrebat Saka făcând referire la micile cadouri, dintre care și-a ales ursuleț de pluș.
Chiellini l-a ”blestemat” pe Saka în finala EURO 2020: Kiricocho
Înaintea ultimului penalty, executat de Saka, pe care Donnarumma a reușit să îl salveze, potrivit Corriere.it, Giorgio Chiellini a strigat ”Kiricocho”, un cuvânt aparent lipsit de sens, dar cu o mare însemnătate în lumea fotbalului.
"Kiricocho" este un cuvânt, cel mai des folosit atunci când vrei să faci o farsă. Dar depinde de contextul în care este uzitat. Cuvântul îşi are originile în Argentina şi vine de demult. Kiricocho a fost un suporter al echipei Estudiantes, despre care lumea spunea că aduce ghinion oriunde merge, pentru că la fiecare antrenament la care asista, un jucător se accidenta.
Într-un sezon, cei de la Estudiantes l-au adus pe teren înaintea meciurilor de campionat pentru a da mâna cu adversarii. În acel sezon, Estudiantes a ieșit campioană și a pierdut un singur joc acasă, cu Boca Juniors. Kiricocho îi saluta pe adversari, cu un zâmbet nevinovat pe față.
De atunci, cuvântul a început să fie folosit de superstiţioşi pentru a "ţine ghinion" adversarilor, mai ales la penalty-uri.
Etichete: arsenal , bukayo saka
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...