Oficial Ruben Amorim a semnat cu Manchester United! Durata contractului + Suma plătită celor de la Sporting Lisabona
articol scris de Digi Sport01.11.2024, 14:18
Ruben Amorim (39 de ani) este noul antrenor al celor de la Manchester United.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gruparea engleză a decis la începutul săptămânii să-l demită pe Erik ten Hag, iar ”Diavolii” l-au curtat intens pe tehnicianul lusitan care avea un start lansat de sezon la Sporting, cu nouă victorii în nouă etape.
Ruben Amorim a semnat cu Manchester United! Englezii le-au plătit celor de la Sporting 11 milioane de euro
Conform anunțului făcut de Manchester United, Ruben Amorim a semnat un contract valabil până în vara anului 2027 cu gruparea de pe Old Trafford, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon.
Portughezul își va începe treaba la club în data de 11 noiembrie, adică la începutul următoarei pauze internaționale. Până atunci, Ruud van Nisterlooy va asigura interimatul.
”Ruben este unul dintre cei mai interesanți și mai apreciați antrenori tineri din fotbalul european. Foarte decorat atât ca jucător, cât și ca antrenor, acesta a câștigat campionatul de două ori în Portugalia cu Sporting Lisabona, primul dintre acestea fiind chiar primul titlu al clubului în 19 ani”, au scris englezii.
Conform jurnalistului Fabrizio Romano, Manchester United le-a plătit celor de la Sporting Lisabona suma de 11 milioane de euro pentru a obține semnătura lui Ruben Amorim.
Astfel, primul meci în care portughezul o va conduce pe Man. United va fi cel cu Ipswich Town, programat în data de 24 noiembrie, în direct la Digi Sport.
Etichete: manchester united , sporting , ruben amorim
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...