Claudio Ranieri, antrenorul anului în PL. Doar al doilea nebritanic care primeşte distincţia
17.05.2016, 11:22Italianul Claudio Ranieri a fost desemnat antrenorul anului în Anglia, de către Asociaţia managerilor din Premier League, după ce a cucerit titlul cu Leicester City, echipă care a devenit campioană pentru prima oară în istoria de 132 de ani a clubului.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
În vârstă de 64 de ani, Ranieri a devenit, astfel, doar al doilea tehnician din afara Marii Britanii şi Irlandei care primeşte această distincţie, după francezul Arsene Wenger, antrenorul lui Arsenal Londra, premiat în 2002 şi 2004.
Italianul îi urmează lui Eddie Howe, de la Bournemouth, care a fost desemnat antrenorul sezonului trecut.
Sir Alex Ferguson este lider la acest capitol, fostul manager al lui Manchester United fiind numit antrenorul anului în patru rânduri. El este urmat de un alt scoţian, David Moyes, care are trei titluri.
Claudio Raniei a intrat în posesia premiului la capătul unei zile de sărbătoare, în care a defilat alături de jucătorii săi pe un autocar descoperit, pe străzile din Leicester, în aclamaţiile a aproximativ 250.000 de fani în extaz.
Chris Hughton (Brighton) a primit premiul pentru cel mai bun antrenor din Championship, în timp ce Gary Caldwell (Wigan) şi Chris Wilder (Northampton) au câştigat în League One, respectiv League Two.
Etichete: premier league , leicester city , claudio ranieri , antrenorul anului
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...