City respiră! Victorie pe terenul lui Southampton. Chelsea s-a impus la Palace
30.12.2018, 18:34După trei înfrângeri în ultimele patru meciuri, Manchester City respiră din nou. "Cetăţenii" au revenit pe locul secund în Premier League, după ce au învins la Southampton, scor 3-1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Echipa lui Guardiola avea neapărat nevoie să iasă din criză, după o serie neaşteptat de slabă. Pentru a mai păstra şanse la titlu, Aguero&Co aveau nevoie de o victorie la codaşa Southampton, pentru a pregăti în linişte marele derby cu liderul Liverpool.
După o şansă uriaşă ratată din pasa lui Sterling, David Silva s-a revanşat şi a deschis scorul după 10 minute de joc. Hojbjerg a egalat în minutul 37, însă la pauză s-a intrat cu avantaj de partea oaspeţilor. Ward Prowse a deviat în propria poartă o centrare a lui Sterling (45), pentru ca Aguero să marcheze şi el, după greaua perioadă prin care a trecut din cauza accidentărilor (45+3).
În a doua repriză, "cetăţenii" au ratat noi mari ocazii, Mahrez fiind principalul responsabil. Totuşi, City pare că a luat o gură importantă de oxigen, iar o victorie cu Liverpool ar aduce-o la doar patru puncte de "cormorani".
"Avem 44 de puncte, după 19 etape. Dacă facem 44 de puncte şi în a doua parte a campionatului, cred că vom lua titlul", spunea Pep înainte de meciul cu Southampton, întrebat dacă nu cumva ecartul faţă de Liverpool nu e geu de surmontat.
Victorie şi pentru Chelsea
Într-un alt meci disputat astăzi în Premier League, Chelsea s-a impus pe un teren greu: scor 1-0 la Crystal Palace.
Gazdele veneau după o perioadă bună, cu victorii cu Leicester şi City, însă maşinăria de pase a lui Sarri a fost greu de oprit.
Deşi Hazard nu a mai ieşit la rampă, Giroud a avut două goluri anulate pe motiv de ofsaid. Golul izbăvirii a purtat semnătura lui Kante, care nu mai e închizătorul de anul trecut. Sarri l-a distribuit într-un rol mai avansat şi, deşi în unele momente nu se simte confortabil, francezul s-a adaptat. A ajuns la trei goluri în acest sezon, iar azi a adus victoria echipei sale. Graţie succesului, "albaştrii" s-au apropiat de Spurs la două puncte. Dar, mai important, s-au distanţat de a 5-a clasată, Arsenal, la cinci puncte.
Etichete: manchester city , city , southampton manchester city , city liverpool , city guardiola
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...