Cât vor dura audierile în ”procesul secolului” care ar putea duce la excluderea lui Man. City din Premier League
articol scris de Digi Sport17.09.2024, 09:31
Mult-aşteptatele audieri în cazul lui Manchester City, pentru presupuse încălcări ale regulamentelor financiare din Premier League, au început luni, 16 septembrie.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Campioanei Angliei i se aduc 115 acuzaţii de încălcare a regulilor competiţiei. În ciuda acestor lucruri, conducerea ”Cetățenilor” a negat orice neregulă şi a afirmat anterior că are o mulțime de ”dovezi irefutabile” pentru a-şi susţine poziţia.
Audierile în procesul lui Manchester City vor dura aproximativ 10 săptămâni
Considerat ”procesul secolului” de către presa din Spania, audierile în cazul lui Manchester City ar dura aproximativ 10 săptămâni, adică în jur de două luni și jumătate, atunci când formația lui Pep Guardioala se va afla în plin sezon.
Gruparea din Manchester este acuzată și că nu a cooperat cu anchetatorii, iar în urma tuturor acestor lucruri s-ar putea confrunta cu o serie de pedepse, inclusiv o depunctare severă sau chiar o excludere din Premier League dacă va fi găsită vinovată.
Cazul va fi audiat de o comisie independentă într-o locaţie nedezvăluită.
Manchester City se află pe primul loc în Premier League, cu maximum de puncte după patru etape. ”Cetățenii” vor debuta în noul sezon din Champions League, miercuri, 18 septembrie, pe teren propriu, când o vor întâlni pe Inter Milano.
Manchester City a fost exclusă din cupele europene în 2020 din cauza încălcării regulilor fair play-ului financiar
Afacerile financiare ale "Cetăţenilor" au fost supuse în mod regulat controalelor după preluarea clubului de către Abu Dhabi United Group condus de şeicul Mansour, în 2008.
În 2020, Manchester City a fost exclusă din cupele europene după ce a fost găsită vinovată de încălcarea regulilor fair play-ului financiar al UEFA, dar a contestat cu succes această hotărâre la Tribunalul de Arbitraj pentru Sport (TAS).
Etichete: manchester city , proces , fair-play financiar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...