Au lăsat neînţelegerile deoparte. Conte, la un pas să semneze un nou contract cu Chelsea
20.06.2017, 00:03Situaţia pare să se fi detensionat la Chelsea, iar Antonio Conte este aproape să semneze un nou contract cu echipa pe care a condus-o spre titlu la primul sezon petrecut în Premier League.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Tehnicianul italian a avut duminică o întâlnire cu Marina Granovskaia, CEO-ul londonezilor şi omul de încredere al lui Roman Abramovich, iar discuţiile au fost pozitive.
Potrivit jurnalistului italian Gianluca Di Marzio, s-au făcut paşi importanţi înainte în privinţa unui nou acord între club şi antrenorul de 47 de ani.
Fostul selecţioner al squadrei azzurra este pregătit să-şi prelungească actuala înţelegere, valabilă până în 2019, urmând a avea un salariu de 9,5-10 milioane de lire sterline (11,4 milioane de euro). Discuţia decisivă dintre Conte şi Abramovich ar putea avea loc chiar în această săptămână, notează sursa citată.
Informaţia vine să confirme că posibila plecare a italianului de pe Stamford Bridge după un singur sezon nu mai este de actualitate. În ultima perioadă, presa internaţională a speculat că antrenorul care a început actualul ciclu câştigător al lui Juventus este aproape de demitere.
Motivul presupusului conflict cu cei din conducerea clubului ar fi fost modul în care Conte a gestionat situaţia lui Diego Costa, anunţat prin SMS că nu mai intră în planurile pentru sezonul viitor, şi nemulţumirea tehnicianului faţă de faptul că Chelsea nu a făcut încă vreun transfer important.
Însă în ultimele zile, cele două părţi s-au aşezat la masa tratativelor şi au reuşit să ajungă la un numitor comun, astfel că stagiunea viitoare îl va găsi pe Conte tot alături de "The Blues".
Etichete: chelsea , premier league , antonio conte , roman abramovich
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...