Ghinion teribil pentru Koscielny. Francezul e în pericol să lipsească din nou pentru o lungă perioadă
26.01.2019, 10:43Ghinion imens pentru Laurent Koscielny. După ce a ratat prima parte a sezonului după ce şi-a rupt tendonul lui Achile, fundaşul francez s-a accidentat din nou grav în derby-ul turului 4 din Cupa Angliei, pierdut de Arsenal pe teren propriu cu Manchester United, scor 1-3.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Apărătorul în vârstă de 33 de ani este suspect de ruptură de maxilar după ce a fost lovit de Romelu Lukaku în timpul reprizei secunde a partidei de pe Emirates.
Koscielny a primit minute bune îngrijiri medicale pe gazon, însă nu a mai putut continua meciul şi a fost înlocuit în minutul 64. Partida a fost prelungită cu zece minute din cauza întreruperii provocate de accidentarea lui Koscielny.
Arsenal, patru accidentaţi într-o săptămână
Arsenal l-a pierdut în prima repriză şi pe celălalt fundaş central titular, Sokratis Papastathopoulos. Grecul s-a accidentat şi a fost înlocuit în minutul 21 cu Shkodran Mustafi.
Asta după ce, în urmă cu o săptămână, la derby-ul cu Chelsea (2-0), Héctor Bellerín şi Rob Holding au devenit indisponibili pentru tot restul sezonului.
Arsenal a fost eliminată deja din Cupa Ligii şi Cupa Angliei şi se află pe locul 5 în Premier League, cu 44 de puncte, la trei puncte în spatele locului 4, Chelsea. Singurul trofeu pe care îl mai poate cuceri echipa lui Unai Emery este Europa League, unde "tunarii" o vor înfrunta în 16-imile de finală, pe BATE Borisov, pe 14 şi 21 februarie, în direct la Digi Sport.
Etichete: unai emery , laurent koscielny , arsenal manchester united , koscielny accidentat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...