A treia oară nu e cu noroc! Decizia judecătorului pentru Mendy, campionul mondial acuzat de viol și agresiune sexuală
articol scris de Digi Sport11.10.2021, 15:47
Benjamin Mendy (27 de ani) se află în arest încă de la finalul verii, deoarece este cercetat pentru mai multe infracțiuni.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fotbalistul lui Manchester City are pe numele său patru capete de acuzare pentru viol și unul pentru agresiune sexuală, fapte comise asupra a trei victime.
Benjamin Mendy rămâne în închisoare, după ce i-a fost respinsă a treia cerere de eiberare pe cauțiune
Reprezentanții legali ai francezului s-au prezentat de două ori în fața magistraților pentru a-l elibera pe cauțiune, dar au fost refuzați. Potrivit publicației britanice Manchester Evening News, luni a avut loc o nouă înfățisare, în care avocații lui Mendy au făcut același lucru, iar rezultatul a fost identic.
Fundașul lateral nu a fost prezent în sala de judecată. Acum aproximativ o lună, el a fost anunțat că va rămâne în închisoare cel puțin până la 24 ianuarie 2022, atunci când va începe procesul. Până acum, campionul mondial a negat categoric toate acuzațiile.
Benjamin Mendy de la Manchester City este acuzat de viol și agresiune sexuală
Poliția din Cheshire a emis luna trecută un comunicat de presă în care anunță că fotbalistul se află în acest moment în custodia sa, deoarece are cinci capete de acuzare pe numele său.
"Benjamin Mendy, în vârstă de 27 de ani, are patru capete de acuzare de viol și unul de agresiune sexuală. Acestea sunt legate de trei persoane de peste 16 ani care au făcut plângere în legătură cu evenimente petrecute între octombrie 2020 și august 2021.
Mendy a rămas în custodia poliției și va apărea în fața Curții Magistraților din Chester vineri, pe 27 august. Este extrem de important ca procedurile în desfășurare să nu fie perturbate de relatări, comentarii sau informații dezvăluite în mediul online", se arată în comunicatul emis.
Campioana Angliei a reacționat imediat și a dezvăluit, pe site-ul oficial, că l-a suspendat pe Benjamin Mendy până când lucrurile se vor lămuri.
"Manchester City confirmă că în urma faptului că a fost acuzat astăzi de poliție, Benjamin Mendy a fost suspendat, deoarece se află în așteptarea unei anchete. Această problemă face parte dintr-un proces legal, iar clubul nu poate face mai multe comentarii până când procesul se va încheia", au comunicat "cetățenii".
Etichete: manchester city , inchisoare , benjamin mendy
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...