50 de pariuri! Sancțiunea lui Sandro Tonali s-ar putea prelungi. Ce a descoperit Federația
articol scris de Digi Sport28.03.2024, 17:53
În luna octombrie a anului 2023, Sandro Tonali (23 de ani) a primit o suspendare de 10 luni pentru că a pariat ilegal în mai multe rânduri pe meciuri de fotbal, inclusiv pe cele ale fostei sale echipe AC Milan.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Newcastle l-a transferat pe Sandro Tonali în vara anului 2023 de la AC Milan, în schimbul a 70 de milioane de euro. Mijlocașul a recunoscut că a pariat pe meciurile ”Diavolilor” și ale Bresciei.
Sandro Tonali a pariat pe 50 de evenimente între lunile august și octombrie 2023
”Cazul Tonali” are parte de un nou episod. Jucătorul italian de la Newcastle se confruntă cu o nouă acuzație din partea FA (Federația Engleză). Jucătorul italian ar fi pariat de 50 de ori între 12 august și 12 octombrie 2023.
La câteva zile după acea dată a apărut vestea că este investigat de justiția italiană.
Această situație ar putea genera o sancțiune și mai importantă. Actualul său club a emis un comunicat în care spune că va coopera, după caz, în noile investigații ale oficialilor englezi.
Mijlocașul, care și-a recunoscut dependența de jocuri de noroc, ar fi pariat din nou din august până în octombrie, cânde era deja jucătorul lui Newcastle, ceea ce i-ar putea face și mai lungă sancțiunea.
- Mijlocașul italian a jucat ultimul său meci oficial pe data de 25 octombrie 2023.
- 40 de milioane de euro este cota de piață a lui Sandro Tonali, potrivit Transfermarkt.
Newcastle United recunoaște acuzațiile care i se aduc lui Sandro Tonali
”Newcastle United recunoaște acuzațiile de conduită greșită primite de Sandro Tonali cu privire la presupusele încălcări ale Regulilor de pariuri ale FA.
Sandro este cercetat în deplină conformitate cu investigațiile relevante și are sprijinul deplin al clubului.
Datorită acestui proces în desfășurare, Sandro și Newcastle United nu pot oferi momentan niciun comentariu suplimentar”, se anunță în comunicatul clubului Newcastle, conform Marca.
- Sandro Tonali a semnat un contract vara trecută cu Newcastle până în iunie 2028.
- Sandro Tonali are un salariu de aproape șapte milioane de euro plus bonusuri la Newcastle.
Etichete: newcastle united , sandro tonali , sandro tonali pariuri , sandro tonali newcastle , sandro tonali acuzat pentru pariuri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...