Planul lui Şumudică. Peste 80 la sută ştie ce face. "Decât să mă înjure, mai bine pictez sau tund iarbă"
17.05.2018, 13:41Marius Şumudică şi staff-ul său de la Kayserispor au fost conduşi cu flori la aeroport de conducerea celor de la Kayserispor în frunte cu preşedintele clubului. Şumi a revenit în România la fel de glumeţ, iar ultimul antrenor străin rămas până marţi în liga turcă a explicat de ce nu vrea să se întoarcă în România, dar şi care este campionatul în care crede că va continua.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
"Peste 80 la sută mă voi întoarce în Turcia, deja am ceva discuţii. Iar dacă nu, atunci prefer să plec tot în străinătate sau mai bine să aştept până găsesc o ofertă interesantă. Pentru că nu mai sunt nici Şumudică, să zic aşa, exhibiţionistul, ăla care stăteam pe margine şi mă certam cu toată lumea.
Mi-am dat seama că am avut de suferit în Turcia, am fost eliminat de trei ori. Am ajuns la un standard care, cu tot respectul pentru fotbalul românesc, îmi permite să nu mă mai duc la orice echipă şi să mă înjure 50 de oameni în tribună, să mă facă ţigan şi să mă facă în toate felurile. Nu, prefer să stau acasă, mă apuc de pictură sau de tuns iarba prin curte. Altceva decât să fiu înjurat. Voi aştepta o ofertă care să fie pe măsură", a declarat Şumuică pe aeroportul Henri Coandă.
Întrebat dacă la Kayserispor i-a fost mai greu decât la Astra, unde a câştigat titlul şi Supercupa, Şumudică a părut că s-a gândit de multe ori la acest subiect pentru că a răspuns fără să stea pe gânduri. "Mai greu de zece mii de ori la Kayserispor. În primul rând, când eram la Astra patronul era privat de libertate, era închis. La Astra făceam ce voiam. Practic, am câştigat campionatul eu, cu Dani Coman şi cu domnul Buduru. Ne-am bătut cu toată lumea, am fost singur şi făceam ceea ce credeam eu de cuviinţă. Fotbalul în Turcia este ceva extraordinar, e un fenomen aparte. Orice victorie e răsplătită a doua zi cu 500.000 de euro din partea federaţiei, vă daţi seama ce înseamnă lucrul ăsta!?", a mai povestit Şumudică.
"Să dea Dumnezeu să fim sănătoşi şi cât mai repede să mă reîntorc în fotbal pentru că sunt ferm convins, eu mai glumesc, aşa, după o săptămână de tuns iarba îmi place să mă întorc iar pe teren, acolo e viaţa mea", a încheiat el.
Marţi, digisport.ro a anunţat în exclusivitate că Marius Şumudică şi-a dat demisia de la Kayserispor după o discuţie cu başkanul clubului, recent reales preşedinte al grupării. Divergenţa a venit de la bugetul de transferuri pentru anul viitor, care se prefigura mai mic decât cel din acest an.
Etichete: marius sumudica , sumudica , declaratii sumudica , demisie sumudica , sumudica a plecat de la kayserispor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...