Planul lui Răchită pentru fotbalul din Ploiești. ”Am decis să mă implic, dar nu la noua echipă, Petrolul 52”
02.08.2016, 13:40În urma dispariției echipei Petrolul Ploiești, mai multe foste glorii ale ”găzarilor” au pus la cale înființarea unei noi echipe, care se numește momentan Petrolul 52. Noua formație a fost înscrisă oficial în liga a patra și va activa sub actuala titulatură până când va prelua palmaresul și tot ce ține de brand de la Primărie.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Valeriu Răchită (46 de ani), fost fotbalist important al Petrolului, nu face parte din acest proiect și a explicat și de ce, într-o intervenție ÎN DIRECT, găzduită de emisiunea ”Digi Sport Matinal”.
”Diseară va fi prezentarea oficială, așa cum ați spus. Deocamdată, se va antrena, pe ’Ilie Oană’, Petrolul 52, dar sperăm ca în viitorul apropiat echipa să preia de la Primărie palmaresul, sigla și tot ce ține de brand.
Va fi nu numai prezentarea echipei, dar și a centrului de copii și juniori. Eu însă nu fac parte din proiect. Făcusem și un business-plan, dar au fost însă niște lupte interne și am decis să fac un pas în spate”, a spus Răchită la ”Matinal”.
În schimb, fostul fotbalist s-a implicat în formarea unei academii dedicată celor mai talentați copii din județ.
”Am decis să mă implic în formarea unei academii puternice, cu juniori de elită. Am demarat înființarea Academiei Ploieștiului, cu cei mai buni 15-20 de jucători în fiecare grupă”, a mai spus Răchită la Digi Sport.
Etichete: petrolul , rachita petrolul , rachita plan academie , petrolul 52
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...