Paul Pogba, vizat de o echipă de top! Negocierile au fost demarate
articol scris de Digi Sport19.06.2021, 14:52
Contractul lui Paul Pogba la Manchester United va expira în vara anului următor și fotbalistul francez nu dorește să mai prelungească înțelegerea cu ”diavolii roșii”.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Pogba ar putea schimba peisajul în această perioadă de mercato și ar avea șanse să ajungă în Ligue 1.
Paul Pogba, dorit de Paris Saint Germain
Se pare că jucătorul de la United este urmărit îndeaproape de Paris Saint Germain. Nasser Al-Khelaifi, președintele parizienilor, ar fi mers la Nice în urmă cu câteva zile și s-ar fi întâlnit cu Mino Raiola, agentul lui Paul Pogba.
Potrivit RMC, cei doi au discutat printre altele despre condițiile în care ar putea fi transferat fotbalistul. Aceeași sursă precizează că Manchester United nu dorește să se despartă de Pogba, dar jucătorul francez nu dorește să prelungească înțelegerea cu ”diavolii roșii”.
Astfel, United trebuie să accepte decizia lui Pogba și i-au stabilit un preț. Clubul de pe Old Trafford doresc pe Paul Pogba cel puțin 80 de milioane de euro.
Paul Pogba a anunțat că nu a negociat prelungirea la United
Recent, Paul Pogba a luat parte la o conferință de presă organizate înaintea EURO 2020 și a vorbit despre turneul final, dar și despre situația sa la echipa de club, Manchester United.
Jucătorul francez a declarat că, deocamdată nu a primit o ofertă de prelungire a contractului la gruparea ”diavolilor roșii” și nici nu a discutat cu conducerea clubului despre acest subiect.
Pogba susține că preferă să își lase agentul, pe Mino Raiola, să se ocupe de aceste aspecte, ca el să se concentreze doar pe fotbal.
”Mi-a rămas un an de contract, toată lumea știe. Încă nu am primit o propunere concretă pentru a-mi prelungi contractul la Manchester United. Nu am discutat cu managerul și conducerea, dar sunt jucătorul celor de la Manchester United.
Deocamdată, toate gândurile mele merg la EURO 2020. Nu vreau să aud 'Nu este concentrat la EURO, pentru că se gândește la viitorul său'. Sunt concentrat doar la prezent. Am un agent care se ocupă de restul lucrurilor”, a declarat Paul Pogba, citat de Corriere Dello Sport.
Etichete: ligue 1 , euro 2020 , paris saint germain , paul pogba
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...