Olimpia Cluj s-a calificat în optimile Ligii Campionilor la fotbal feminin! A eliminat Neulengbach, în prelungiri
04.10.2012, 00:58Performanță excelentă realizată de cealaltă echipă a Clujului prezentă în Liga Campionilor. Olimpia Cluj, echipa feminină care ne reprezintă în competiția "regină" din Europa, a reușit să o elimine pe Neulengbach (Austria), cu scorul de 3-3 la general, după un retur decis în prelungiri.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Meciul s-a încheiat cu scorul de 2-2 la capătul a 120 de minute, după 1-1 în manșa tur.
Considerată favorită certă la calificare înaintea meciului, Neulengbach a deschis scorul prin Giovana, în minutul 30. A urmat apoi un asalt la poarta româncelor, care au rezistat eroic, în special datorită intervențiilor salvatoare ale portăriței Mirela Ganea, care a avut de apărat nu mai puțin de 16 șuturi cadrate!
Spre finalul partidei însă, Olimpia a îndreptat jocul spre poarta adversă și a marcat golul egalizator prin tânăra Lunca, cea care avea să fie eroina clujencelor la finalul partidei. Aceasta a punctat în minutul 81 și a împins meciul în prelungiri. Acolo, tot Olimpia a fost superioară! Aceeași Alexandra Lunca (17 ani) a marcat pentru 2-1, în minutul 101, la capătul unei faze colective excelente. Gstottner (108) a stabilit scorul final, deoarece în ultimele 12 minute austriecele nu au reușit să marcheze golul calificării, astfel că Olimpia merge mai departe grație golurilor înscrise în deplasare.
Antrenorul Mirel Albon a trimis pe teren următorul prim "11": Mirela Ganea - Andreea Corduneanu ('80 Roxana Prunean), Maria Ficzay (c), Ioana Bortan, Corina Olăr, Adina Giurgiu, Christine Manie, Ștefania Vătafu, Andreea Voicu ('120 Georgeta Sandu), Alexandra Lunca și Daniela Gurz ('58 Mara Bâtea)
În faza următoare, în optimi, Olimpia Cluj se va întâlni cu italiencele de la ASD Torres, care au eliminat pe Apollon cu 6-3 la general. Cel mai periculos adversar al Olimpiei va fi Patrizia Panico, cea mai bună marcatoare a lui Torres (3 reușite), echipă care are 14 victorii în 19 meciuri jucate în Liga Campionilor.
Meciul tur va avea loc pe 31 octombrie, în Italia, iar manșa a doua pe 7 noiembrie, la Cluj.
Olimpia s-a calificat în șaisprezecimi fără probleme, din grupa a 3-a, unde au mai fost repartizate 1 Dezembro (Portugalia), Glentoran (Irlanda de Nord) și Birkirkara (Malta).
35
de șuturi au expediat gazdele spre poartă, spre deosebire de cele 17 ale româncelor
13
cornere au avut austriecele, față de cele doar 5 ale Olimpiei
Etichete: mirel albon , olimpia cluj , neulengbach , olimpia neulengbach , alexandra , fetele de la olimpia , olimpia calificare , liga campionilor feminin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...