O braziliancă acuză FC Barcelona de abuz psihologic! Ce s-a întâmplat după ce nu a urmat indicațiile clubului
articol scris de Digi Sport30.03.2022, 17:24
Jucătoarea braziliană de fotbal Giovana Queiroz a dezvăluit că a fost subiectul unei conduite abuzive din partea clubului ei FC Barcelona, care a încercat s-o oprească să-şi reprezinte naţionala ţării sale.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Născută la Sao Paulo, Queiroz, 18 ani, a trăit în Statele Unite, înainte de a se muta în Spania, şi a reprezentat naţionalele U17 ale celor trei ţări.
Galerie Foto
Giovana Queiroz acuză FC Barcelona de abuz psihologic
Dar după de a optat să reprezinte Brazilia la nivel de senioare, Queiroz susţine că oficialii Barcelonei au început s-o trateze diferit.
''Am primit indicaţii că dacă joc pentru Brazilia nu ar fi cel mai bun lucru pentru viitorul meu la echipa de club'', a scris Queiroz într-o scrisoare deschisă postată pe Twitter, în care a adăugat că gruparea catalană a expus-o la ''situaţii ruşinoase şi umilitoare'', informează Agerpres.
Atacantul brazilian a informat conducerea Barcelonei despre conduita abuzivă la care a fost supusă, dar nu a dezvăluit numele celor responsabili.
- FC Barcelona nu a comentat deocamdată situaţia.
Queiroz a debutat în 2020 la prima echipă a Braziliei, iar vara trecută a participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Ea joacă din 2020 la Barcelona, care a câştigat Liga Campionilor la fotbal feminin în sezonul 2020/2021, și, coincidență sau nu, la începutul sezonului 2021/2022 a fost împrumutată la Levante.
Etichete: fc barcelona , fotbal feminin , giovana queiroz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...