Noul magazin al celor de la FCSB, "mărul discordiei"! Becali, amenințat de Talpan: "Legea le interzice, vom acționa în instanță"
19.12.2019, 20:24Florin Talpan profită de fiecare ocazie pentru a lansa noi atacuri la adresa celor de la FCSB, echipa patronată de Gigi Becali. Juristul CSA Steaua a fost foarte nemulțumit de faptul că vicecampioana României și-a deschis un magazin online unde folosesc termenii "Steaua" și "Steaua București".
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Talpan a anunțat că va ajunge din nou în instanță cât de repede posibil, după ce a afirmat că doar echipa reprezentată de el poate folosi termenii respectivi.
"Am aflat recent că și-au lansat un magazin online nou și, ca să poată vinde mai bine, au folosit în codul site-ului cuvintele cheie 'Steaua' și 'Steaua București', ca să dezinformeze și să păcălească motoarele de căutare. Au încălcat cele două decizii de la marcă și nume. Au încălcat legea și îi asigur că noi, Steaua București, vom prezenta și în fața instanței aceste acțiuni mizerabile ale lor.
Fotbal Club Fcsb nu are voie să folosească numele și marca Steaua în activități comerciale, de publicitate, de marketing, sportive etc", a zis Florin Talpan.
"Legea le interzice acest lucru. Doar noi, Steaua București, avem voie să folosim aceste elemente. Și le vom folosi. Sper doar ca doamna primar Firea să nu mai amâne restituirea spațiului nostru comercial din Brezoianu. Imediat ce îl vom primi înapoi, vom lansa propriul nostru magazin, pentru ca suporterii steliști să se poată bucura de materiale originale cu însemnele Stelei", a mai spus Florin Talpan pentru Prosport.
CSA Steaua are planuri mari și pregătește o superinvestiție
CSA Steaua a lansat o licitație de 840.000 de euro (fără TVA) pentru achiziția de servicii de transport aerian. Anunțul a fost făcut de platforma SICAP, iar planul este de a încheia un contract-cadru pentru deplasările în țară și străinătate ale personalui și sportivilor de la CSA.
Cel mai mare contract subsecvenet va fi de 500.000 de lei, fără TVA, iar estimările sunt că se vor achiziționa între unul și 800 de bilete pe durata totală a contractului, în timp ce pentru un singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru, se estimează achiziţionarea unui număr minim de 1 bilet şi maxim de 80 bilete.
Etichete: steaua , csa steaua , gigi becali , becali , fcsb , florin talpan , talpan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...