David Beckham: "Leo Messi mi-a spus că doar acolo va locui după ce se retrage"
articol scris de Digi Sport28.01.2025, 09:22
Leo Messi (37 de ani) este unul dintre cei mai mari jucători din fotbalul mondial.

SuperLiga: Petrolul - Farul, luni, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR Cluj, luni, 21:00, DGS 1
Legitimat în prezent la Inter Miami, starul argentinian a câștigat de-a lungul carierei nu mai puțin de 8 Baloane de Aur, dar și Cupa Mondială, în 2022.
David Beckham, despre retragerea lui Lionel Messi: ”Leo mi-a spus că se gândește să locuiască doar lângă Camp Nou.”
Argentinianul a ajuns în Major League Soccer în 2023, după ce s-a despărțit de PSG, iar contractul său se va termina la finalul anului 2025. Cu toate că americanii își doresc să îi prelungească contractul, se pare ca Messi se gândește doar la o posibilă întoarcere la Barcelona.
Mai mult, David Beckham (49 de ani), patronul lui Miami, a confirmat dorința lui Messi de a se întoarce la echipa care l-a consacrat.
„Aș vrea ca Messi să locuiască în Miami după ce se retrage, dar Leo mi-a spus că se gândește să locuiască doar lângă Camp Nou.

Nu există jucător care să iubească Barcelona la fel de mult ca el. Se vede prin faptul că sigla Barcelonei este tatuată pe piciorul lui și o are chiar și pe sticla lui de apă!”, a spus David Beckham, potrivit jurnalistului Fabrizio Romano.
Yanina Latorre, prietena de familie cu Lionel Messi: ”Se va întoarce la Barcelona”
Potrivit Goal, Yanina Latorre, jurnalistă și prietenă de familie cu argentinianul, a sugerat că Messi ar opta să se întoarcă la Barcelona.
„Messi mi-a spus că, atunci când va termina la Miami, unde este fericit, se va întoarce la Barcelona”, a declarat Latorre.
Mai mult, întrebată dacă Messi a menționat posibilitatea de a-și prelungi contractul la Miami, acesta i-ar fi spus jurnalistei: „Nu, locul meu este acolo”.
Revenirea lui Messi la Barcelona ca jucător s-ar putea dovedi problematică, având în vedere problemele financiare care continuă să afecteze clubul.
Etichete: barcelona , david beckham , lionel messi , inter miami
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

O tânără de 18 ani, din județul Iași, a murit după ce s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita...