”Mihăilă și Dennis Man, singurele certitudini!” Italienii, despre situația Parmei: ”Trebuie un restart!”
articol scris de Digi Sport18.10.2021, 21:32
Parma părea mare favorită la promovarea în Serie A, dar gruparea emiliană se zbate în mediocritate și la mijlocul clasamentului.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Echipa lui Dennis Man și Valentin Mihăilă este doar pe locul 12 după 8 etape din Serie B, cu doar 10 puncte, cu 9 mai puțin decât liderul Pisa.
Iar ziariștii italieni susțin că jucătorii români ar trebui puși în valoare mai mult pentru ca Parma să-și îndeplinească obiectivul.
”La Parma ar trebui un restart, iar punctul de pornire ar fi exuberanța lui Valentin Mihăilă, vivacitatea și faptul că pune mereu în pericol poarta adversă.
De la români vin singurele certitudini pentru ducali. De la Dennis Man, cel care a rămas în pofida tentației de a juca în Serie A, și de la Mihăilă, care arată atâta calitate în joc.
Acea transversală din ultimul meci, cel cu Monza, încă mai trepidează. Poate dacă ar fi marcat, deznodământul ar fi fost altul. Dar în fotbal ceea ce contează e golul. Dar de la certitudinea celor doi români ar trebui să se construiască jocul Parmei, altfel echipa riscă să rămână departe de locurile fruntașe”, scriu cei de la parmalive.com.
Reacția lui Gianluigi Buffon la huiduielile fanilor
Jucătorii Parmei au fost huiduiți după remiza albă cu Monza, deși au avut un om în plus în ultimele 20 de minute.
Iar căpitanul Gianluigi Buffon, a reacționat față de manifestarea suporterilor.
”Mergem înainte cu capul jos. Acceptăm fluierăturile, înțelegem că trebuie să muncim mai mult pentru a le transforma în aplauze. Mereu împreună, mai ales în momentele grele”, a fost mesajul veteranului.
Etichete: gianluigi buffon , dennis man , valentin mihaila , dennis man parma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...