Mihai Costea s-a întors în fotbalul românesc! Va juca pe 300 de lei la victorie
articol scris de Digi Sport09.04.2022, 17:15
Mihai Costea (33 de ani) era liber de contract din vara anului trecut, de când a încetat colaborarea cu Chindia Târgoviște, echipă cu care semnase la finalul lui 2020.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Mihai Costea va juca pentru Progresul București, din Liga a IV-a
Fostul atacant al FCSB-ului s-a înțeles cu Progresul București, ocupanta locului secund în eșalonul al patrulea din România, anunță Eurosport. Noua formație a lui Mihai Costea se luptă pentru promovare cu echipe precum Clubul Sportiv Dinamo București (echipa lui Nicolae Badea), ACS Rapid Frumoșii Nebuni ai Giuleștiului și cu SC FC Metaloglobus SA2.
Un aspect important este și cât va câștiga Mihai Costea la noul său club. Conform sursei, atacantul nu va avea un salariu, însă va primi bonusuri în funcție de rezultatele celor de la Progresul. Concret, Costea va fi remunerat cu 100 lei/punctul, ceea ce înseamnă 300 de lei la victorie, însă fotbalistul are ca principal obiectiv doar rămânerea într-o formă sportivă bună.
- 100.000 de euro este cota de piață a lui Mihai Costea, potrivit Transfermarkt.com
- 1.4 milioane de euro i-a costat Costea pe cei de la FCSB în anul 2011, în momentul transferului de la U Craiova 1948
Ce spunea Mihai Costea despre situația sa la finalul anului 2021
Într-un interviu realizat în exclusivitate pentru Digi Sport de către jurnalistul Marian Codirlă, fostul atacant al "roș-albaștrilor" a dezvăluit că negociază cu un club din Dubai și va lua o decizie la începutul anului viitor.
"Cine-a zis că am renunțat? Ultima oară am fost la Chindia, am terminat contractul și până acum nu am găsit ceea ce îmi convine. Am niște discuții din Dubai, mă vrea o echipă și zilele următoare, după Revelion, voi lua o decizie.
Să vedem daca mă înțeleg cu echipa aceea. Vă dați seama, nu sunt ca acum șapte-opt ani, dar sunt în formă. Îmi trebuie o săptămână-două de pregătire și după voi fi bine. Simțul porții îl am în continuare", a declarat atacantul.
- Ultimul meci jucat de Mihai Costea a fost Chindia Târgoviște - Poli Iași, pe 28 aprilie, scor 2-0
Etichete: mihai costea , progresul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...