Marin, “capodoperă de gol”. Moruțan, “de neoprit”. Man “a generat haos”. Notele primite de români
articol scris de Digi Sport25.02.2023, 00:21
Trei internaționali români s-au remarcat vineri seară în etapa cu numărul 26 din Serie B. Marius Marin, Olimpiu Moruțan și Dennis Man i-au impresionat pe jurnaliștii italieni.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Marius Marin și Olimpiu Moruțan au adus o victorie nesperată pentru Pisa
Pisa, cu Olimpiu Moruțan și Marius Marin providențiali, s-a impus pe teren propriu cu Perugia, scor 2-1.
Perugia a condus cu 1-0, dar Olimpiu Moruțan a egalat pentru Pisa în minutul 51.
Reușita lui Marius Marin din minutul 58 candidează la trofeul pentru golul etapei în Serie B și chiar golul sezonului.
Mijlocașul central a șutat din voleu, de la 20 de metri, către vinclul porții. De notat că Pisa a jucat în inferioritate numerică din minutul 31, după eliminarea lui Hermannsson.
Marius Marin (24 de ani) și Olimpiu Moruțan (23 de ani) au primit cele mai mari note din echipa Pisei - 7.
“Capodopera lui Marin a făcut diferența. A înscris un gol fantastic, care merită biletul de intrare la meci. Un voleu de la 20 de metri, a spulberat pânza de păianjen de la vinclu.
Moruțan a fost de neoprit în primele 20 de minute. Când a luat mingea a fost inexpugnabil în fața fundașilor Perugiei. A egalat cu un șut frumos din diagonală”, notează tuttomercatoweb.com.
- Marius Marin, căpitanul echipei Pisa, a înscris primul său gol în acest sezon.
- Olimpiu Moruțan are 6 goluri și 7 pase decisive în Serie B.
Pisa ocupă locul șase în Serie B, după 26 de meciuri. Este o luptă aprigă pentru calificarea în play-off-ul de promovare în Serie A.
Dennis Man, două pase de gol pentru Parma
Dennis Man (24 de ani) a jucat până în minutul 59 pentru Parma în blockbuster-ul cu Frosinone, câștigat de Parma cu 4-3.
În prima repriză, Dennis Man a oferit pasele de gol pentru reușitele lui Cristian Ansaldi (21’) și Luca Zanimacchia (35’).
Dennis Man a jucat în banda stângă, într-un sistem 4-1-4-1, și a fost înlocuit cu Camara în minutul 59.
“Man a generat mereu haos pentru apărarea adversă, prin acțiunile sale și prin creativitatea lui”, notează tuttomercatoweb.com, care i-a acordat nota 6,5.
“A avut o evoluție bună. S-a mișcat bine în atac, a deschis spații pentru Ansaldi și a pus pe picior greșit apărarea lui Frosinone. La golul trei, a apărut excelent în spatele unui adversar, apoi a pasat decisiv”, notează parmalive.com, care i-a acordat românului nota 6,5.
Dennis Man are patru goluri și două pase decisive în acest sezon din Serie B.
Parma ocupă locul șapte în clasament, dar poate coborî în afara zonei de play-off, în funcție de celelalte rezultate din această rundă.
Etichete: serie b , parma , marius marin , pisa , dennis man , olimpiu morutan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...