Video Exclusiv Liță Dumitru, după ce nu a fost invitat la inaugurarea stadionului Rapid: "Tovarășul președinte a considerat că nu trebuie!"
articol scris de Digi Sport27.03.2022, 17:57
Fostul mare internațional român Liță Dumitru (72 de ani) nu a fost chemat nici la inaugurarea noului stadion ”Steaua”, la amicalul cu echipa sârbă OFK Belgrad, dar nici la inaugurarea stadionului din Giulești, chiar dacă a evoluat atât pentru Steaua, cât și pentru Rapid, în cariera sa.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cu toate acestea, fostul mare mijlocaș a declarat că nu se simte supărat pe nimeni pentru omisiune, cu toate că are sentimente pentru cele două formații.
Liță Dumitru, uitat de oficialii steliști și rapidiști!
Galerie Foto
Liță Dumitru a evoluat pentru Rapid în perioada 1967-1972 și 1986-1988, iar la Steaua între 1972-1980. Cu toate acestea, niciunul dintre cluburi nu l-a inclus pe lista invitaților de onoare la inaugurarea noilor stadioane.
”Nici Steaua nu m-a chemat. Eu când am fost pe Steaua, am fost la meciul României, oficial, pentru calificări la Campionatul Mondial din Qatar. Nu m-a invitat nici Steaua.
Si eu am jucat la inaugurarea fostul stadion din Ghencea, cu OFK Belgrad. Chiar m-au adus de acasă, eram un pic răcit. Nu sunt supărat pe nimeni că nu m-au invitat, dar sentimente trebuie să am. În condițiile în care, când am fost în țară, trecând pe lângă stadionul Giulești, eram cu soția în mașină și i-am zis: `Ia uite stadionul. Ce mândru poți să fii să joci pe un asemenea stadion cochet și frumos`.
Pentru mine, Rapidul a reprezentat copilăria mea. Dacă tovarășul președinte a considerat că nu trebuie să mă cheme, nu mă cheamă. Dacă domnul colonel de la Steaua a considerat că nu trebuie să mă cheme, nu mă cheme. Nu sunt supărat pe ei. Cum a apărat în presă cu Șumudică...
Am văzut și sărbătoarea Rapidului și meciul echipei naționale. La Rapid, este întotdeauna ceva special când este vorba de meci, de suporteri. Rapidul a demonstrat anul ăsta că este o echipă bună și că poate face o figură frumoasă. Păcat că nu joacă în play-off și joacă în play-out. Să dea Domnul să prindă locurile de cupe europene și pe stadionul ăsta mic să facă lucruri minunate”, a declarat Liță Dumitru, la Digi Sport Special.
VIDEO: Liță Dumitru, despre absențele de la inaugurările noilor stadioane din Ghencea și Giulești
Etichete: lita dumitru , inaugurare rapid , inaugurare steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...