Lionel Messi, cel mai bun conducător de joc în 2016
29.12.2016, 18:49După ce a pierdut clar Balonul de Aur în fața lui Cristiano Ronaldo, Lionel Messi a fost desemnat de către Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS) drept cel mai bun playmaker din 2016. Este pentru al doilea an la rând când argentinianul Barcelonei primește acest premiu.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
În 2016, cvintuplul câștigător al Balonului de Aur nu a mai fost golgheterul Barcelonei, dar a punctat serios din postura de servant și a adunat 172 de puncte în urma voturilor primite din partea reprezentanților din 56 de țări de pe toate continentele. Victoria lui Messi a fost mai clară și decât cea de anul trecut, când a totalizat 168 de puncte. Dacă atunci, diferența față de al doilea clasat a fost de 82 de puncte, acum, aceasta a fost cu 29 mai mare.
Podiumul a fost completat de către precedenții laureați: Andres Iniesta (2012 și 2013) și Toni Kroos (2014).
Premiul de playmaker-ul anului a fost câștigat pentru prima dată de către actualul antrenor al lui Real Madrid, Zinedine Zidane, în 2006. Un an mai târziu, distincția i-a revenit lui Kaka, iar, din 2008 și până în 2013, a fost adjudecat de patru ori de către Xavi și de două ori de către Andres Iniesta.
Clasamentul din 2016:
1 – Lionel Messi (Argentina / FC Barcelona) 172 puncte
2 – Andres Iniesta (Spania / FC Barcelona) 66
3 – Tony Kroos (Germania / Real Madrid) 45
4 – Mesut Ozil (Germania / Arsenal) 39
5 – Riyad Mahrez (Algeria / Leicester City) 36
5 – Luka Modric (Croația / Real Madrid) 36
7 – Kevin De Bruyne (Belgia / Manchester City) 31
8 – Paul Pogba (Franța / Juventus / Manchester United) 26
9 – Eden Hazard (Belgia / Chelsea) 14
10 - Dimitri Payet (Franța / West Ham United) 8
11 - David Silva (Spania / Manchester City) 5
12 - Neymar (Brazilia / FC Barcelona) 3
12 - Marek Hamsik (Slovacia / Napoli 3
14 - Thiago Alcantara (Spania / Bayern Munchen) 1
14 - Javier Pastore (Argentina / Paris SG) 1
În urmă cu o zi, miercuri, 28 decembrie, IFFHS a anunțat că Luis Suarez este jucătorul care a marcat cele mai multe goluri în primele divizii din întreaga lume.
Tot la finalul anului, IFFHS l-a declarat pe Manuel Neuer cel mai bun portar din 2016 și pe Diego Simeone, cel mai bun antrenor de club.
Etichete: fc barcelona , lionel messi , iffhs , 2016 , cel mai bun playmaker
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...