VIDEO Bastia - PSG 4-2. Gazdele au avut o revenire de senzație și OM rămâne lider
10.01.2015, 20:28Paris Saint-Germain a ratat ocazia de a o egala la puncte pe Olympique Marseille, care nu a mai coborât de pe primul loc de la începutul lunii decembrie. Sâmbătă seară, campioana Franței din ultimii doi ani a pierdut cu 2-4 pe terenul celor de la Bastia, într-un meci din etapa a 20-a din Ligue 1, transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport 2.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Boudebouz (32 - din penalty), Modesto (45) și Palmieri (56, 89) au fost marcatorii gazdelor de pe Stade Armand Cesari, în timp ce pentru parizieni au punctat Lucas Moura (10) și Rabiot (20).
Campionii - fără Lavezzi și Cavani - au început bine și au deschis scorul după 10 minute, prin golul superb al lui Lucas Moura, care l-a lobat pe portarul Areola, ieșit din careu pentru a-l întâmpina, după o pasă lungă, cu boltă, trimisă de Cabaye. Rabiot a dublat avantajul oaspeților, după o greșeală a apărării echipei lui Ghislain Printant (20) și se părea că PSG nu va avea probleme în a o egala în clasament pe Olympique Marseille.
David Luiz a comis un henț în careu, iar Boudebouz a redus din diferență din penaltyul rezultat (32), dând tonul revenirii pentru Bastia. Tot el a centrat din corner în minutul 45 pentru lovitura de cap a lui Modesto, care a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj chiar înainte de pauză.
Cu un Ibrahimovic foarte retras pe teren, apărut foarte rar în preajma porții, PSG nu a reușit să își creeze prea multe ocazii în partea secundă și tot gazdele au marcat. Palmieri a reușit primul său gol din actualul sezon cu o execuție de excepție, în minutul 56, aducându-o pe Bastia pentru prima dată în avantaj sâmbătă seară. Campioana Franței a continuat să macine în gol și doar bara lui Thiago Silva (70) i-a făcut pe parizieni să spere într-o răsturnare de scor în favoarea lor. David Luiz a ratat și el (88), înainte ca același Palmieri să închidă tabela cu un șut cu stângul, din centrul careului (89).
Meciul s-a terminat cu 4-2 pentru Bastia, în surpriza începutului de an în Ligue 1.
ECHIPELE
Bastia (5-3-2): Areola - Cioni, Squillaci, Modesto, Marange, Palmieri - Cahuzac, Romaric (64 Keita), Gillet - Boudebouz, Maboulou (86 Peybernes);
Antrenor: Ghislain Printant;
PSG (4-3-3): Douchez - Van der Wiel, Thiago, David Luiz, Maxwell - Rabiot, Cabaye (54 Verratti), Matuidi (69 Bahebeck) - Lucas Moura, Ibrahimovic, Pastore;
Antrenor: Laurent Blanc.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
VIDEO Rezumatul meciului Bastia - PSG 4-2
Sursa foto: psg.fr
Etichete: digi sport , zlatan ibrahimovic , digi sport ligue 1 , digi sport romania , digi sport franta , video bastia - psg 4-2 , video bastia - psg 4-2 digi sport , video bastia - psg 4-2 franta , video bastia - psg 4-2 ligue 1 , video goluri bastia - psg 4-2 , video rezumat bastia - psg 4-2 , digi sport psg , digi sport zlatan ibrahimovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...