Stekelenburg va juca în Franța! Olandezul a lăsat Fulham pentru AS Monaco
09.08.2014, 20:57AS Monaco și-a asigurat poarta în vederea sezonului următor prin aducerea portarului olandez Maarten Stekelenburg. Goalkeeper-ul care mai avea trei ani de contract cu Fulham a reușit să-i înduplece pe oficialii acestei echipe să accepte propunerea unui împrumut pe un an venită de la AS Monaco, mai ales că englezii vor evolua în Championship în ediția viitoare de campionat.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Monegascii au avut timp de aproape un an de acord de principiu cu Victor Valdes, dar înțelegerea a picat aproape de la sine după ce fostul portar al Barcelonei a suferit o ruptură de ligamente. Ca atare, aceștia s-au reorientat spre Stekelenburg. Artizanul transferului a fost însă chiar olandezul, care i-a presat fără oprire pe șefii de la Fulham pentru a putea pleca. Până la urmă, aceștia au acceptat un împrumut, la finalul căruia francezii pot activa o clauză de cumpărare definitivă.
Titular al naționalei Olandei la CM 2010 și CE 2012, Stekelenburg (31 de ani) nu a mai fost convocat și la CM 2014 din Brazilia, după ce a avut parte de un sezon modest la Fulham.
"Vina îmi aparține. Era normal să nu ajung acolo, de vreme ce am avut un sezon slab. Am venit la Fulham să joc în Premier League şi să obţin o convocare la echipa naţională, dar am ratat ambele obiective", a spus portarul.
191 de meciuri a disputat Stekelenburg pentru Ajax Amsterdam în perioada 2002-2011
48 de prezențe în Serie A a înregistrat portarul în Serie A, la AS Roma, între 2011-2013
19 partide în Premier League a avut olandezul în ultimul an la Fulham
54 de selecții are Stekelenburg la naționala Olandei de la debutul din 2004
Etichete: maarten stekelenburg , stekelenburg lobont , stekelenburg va juca in franta olandezul la as monaco , stekelenburg imprumutat la monaco , stekelenburg leaves fulham for ligue 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...