Oficial Roberto De Zerbi a semnat! Noua sa echipă, total surprinzătoare
articol scris de Digi Sport30.06.2024, 12:43
Roberto De Zerbi (45 de ani) și-a găsit echipă, la aproape două luni de când s-a despărțit de Brighton.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Italianul a luat o decizie surprinzătoare, în contextul în care la coada pentru serviciile sale se așezaseră echipe de top din Europa, precum Bayern, Juventus, Manchester United sau Barcelona.
Roberto De Zerbi a semnat cu Marseille
Destinația fostului mijlocaș de la CFR Cluj este, până la urmă, Marseille. După ce în primă fază anunțaseră că au ajuns la un acord de principiu, francezii au confirmat pe site-ul oficial că De Zerbi a semnat între timp un contract valabil pe trei sezoane.
În sezonul recent încheiat, Marseille a eșuat lamentabil și s-a clasat abia pe locul 8, astfel că a rămas în afara competițiilor europene.
De Zerbi este unul dintre cei mai în vogă antrenori din prezent. Printre altele, a reușit să termine cu Brighton pe 6 în Premier League, clasare care a dus echipa pentru prima dată în cupele europene (Europa League).
Prima declarație a lui Roberto De Zerbi
"Sunt foarte fericit să semnez cu Marseille, am simțit o dorință puternică să fac asta. Istoria și prestigiul acestei echipe, pasiunea suporterilor, seriozitatea și entuziasmul arătat de conducere, toate acestea au fost decisive pentru ca eu să accept această provocare interesantă.
De-abia aștept să stau pe bancă pe Velodrome, de această dată ca antrenorul lui OM, și să ajut clubul să redobândească statutul pe care Marseille îl merită", a declarat italianul.
Etichete: marseille , roberto de zerbi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...