PSG a reacționat imediat după ce Kylian Mbappe le-a transmis colegilor că va pleca la Real Madrid
articol scris de Digi Sport15.09.2021, 11:06
Kylian Mbappe mai are un an de contract cu PSG și până acum a refuzat toate ofertele de prelungire.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Leonardo a vorbit despre viitorul lui Kylian Mbappe la PSG
Atacantul de 22 de ani și-ar fi dorit să plece la Real Madrid în această vară, însă parizienii au refuzat oferta "albilor". Directorul sportiv al vicecampioanei Franței, Leonardo, nu-și face probleme în privința viitorului lui Kylian Mbappe, deși fotbalistul le-ar fi transmis colegilor că va pleca la Real Madrid cel târziu în vara viitoare.
"Nu-l văd pe Kylian plecând la finalul acestui sezon. Nimeni nu se gândește la viitorul lui PSG fără Kylian. El reprezintă, într-un fel, diferența dintre superficial și profund. Relația lui Kylian cu PSG este profundă și de aceea nu ne gândim la altceva. Kylian reprezintă multe lucruri. Nu doar pentru că este francez sau unul dintre cei mai buni jucători din lume. Are un fel de a fi care ne place și care le place tuturor.", a afirmat Leonardo, pentru Canal Plus.
Oficialul parizienilor i-a acuzat din nou pe cei de la Real Madrid că au acționat "ilegal" luna trecută, în tentativa de a obține semnătura lui Kylian Mbappe.
"Nu ne-a plăcut comportamentul celor de la Real Madrid. Să începi negocierile pentru unul dintre cei mai buni jucători din lume în ultima săptămână a ferestrei de MERCATO a generat o situație care nu ne-a plăcut. Poziția noastră în privința ofertei a fost clară încă de la început. Nu a fost suficient, a fost o sumă apropiată de ceea ce am plătit noi. Ultima ofertă despre care s-a vorbit nu a mai venit. Nu poți organiza o perioadă de MERCATO două-trei-patru luni și să-ți schimbi planurile în acest fel.", a mai afirmat Leonardo.
Kylian Mbappe i-a anunțat pe colegii de la PSG care va fi următoarea sa echipă: "Sunt 100% sigur"
Deși Mbappe mai are doar un an de contract cu PSG, iar în vara anului următor va fi liber să semneze cu altă echipă, după ce a refuzat mai multe propuneri de prelungire, vicecampioana Franței s-a opus unei plecări a atacantului.
În plus, Mbappe ar fi hotărât să mai joace un singur an pe Parc des Princes, iar apoi ar intenționa să își îndeplinească visul de a evolua în tricoul lui Real Madrid, susține jurnalistul Fabrizio Romano, care dezvăluie și o discuție avută de atacant în vestiarul lui PSG.
"În ultima săptămână a lunii august, Kylian Mbappe le-a spus unor colegi din vestiarul lui PSG, și sunt 100% sigur de acest lucru, că va juca la Real Madrid. 'Nu știu dacă va fi în această vară sau în vara următoare, dar voi juca la Real Madrid'.
Asta a spus Mbappe unor coechipieri. A simțit că Real Madrid a avut șanse mari să îl aducă în această vară, însă PSG nu a dorit. Cu toate acestea, dorința lui este să joace, la un moment dat, pentru Real Madrid", a spus Fabrizio Romano, citat de AS.
"Real Madrid va adora cuvintele lui Mbappe", a scris As, după dezvăluirile apărute.
Etichete: real madrid , psg , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...