Pochettino și-a anunțat cei trei favoriți la Balonul de Aur! Doar un nume din tripleta "MNM", pe podium
articol scris de Digi Sport14.10.2021, 15:16
Ediția anului 2021 a Balonului de Aur este așteptată cu sufletul la gură de către fanii fotbalului, mai ales în condițiile în care anul trecut premiul nu s-a decernat, din cauza pandemiei.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Anul acesta nu există un favorit clar, întrucât mai mulți fotbaliști au avut un sezon excelent la nivel individual sau colectiv. Totuși, potrivit cotelor de la pariuri, Messi ar avea cele mai multe șanse.
Mauricio Pochettino și-a anunțat cei trei favoriți la Balonul de Aur
Mulți oameni de fotbal au oferit propria lor variantă pentru cine ar merita să câștige cel mai prestigios trofeu individual din fotbal, iar acum a venit rândul și lui Mauricio Pochettino, antrenorul lui PSG.
Într-un interviu acordat pentru o emisiune din Spania, cel care antrenează o echipă plină de superstaruri pe Parc des Princes l-a nominalizat tot pe Messi ca fiind câștigătorul de drept.
"Balonul de Aur ar trebui să meargă la Messi, fără niciun dubiu. Și chiar dacă nu l-aș fi antrenat pe el, tot Messi aș fi spus. Este un răspuns oferit din inimă. Mereu spun ceea ce simt. Pe podium ar mai fi Lewandowski, apoi Cristiano", a declarat tehnicianul.
Lionel Messi a cucerit Balonul de Aur de 6 ori
Lionel Messi, care s-a despărţit în această vară de Barcelona şi a semnat cu PSG, nu se consideră favorit la câştigarea trofeului Balonul de Aur în acest an, după cum a dezvăluit într-un interviu acordat revistei France Football.
"Nu, nu mă consider favorit şi nu mi-a plăcut niciodată să vorbesc despre asta înaintea rezultatului final. Dacă se va întâmpla, ar fi formidabil, grandios să câştig încă o dată", a spus Messi, care a cucerit de 6 ori în cariera sa prestigiosul trofeu atribuit de publicaţia din Hexagon celui mai bun fotbalist al plantei.
"Evident, în echipa mea există cel puţin doi jucători pentru care aş vota cu siguranţă: Ney (Neymar) şi Kylian (Mbappe). Iar apoi (Robert) Lewandowski, care a avut un an grozav. Mai este, de asemenea, (Karim) Benzema, care a fost excelent", a subliniat argentinianul.
Etichete: cristiano ronaldo , psg , balonul de aur , lionel messi , robert lewandowski , mauricio pochettino
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...