Ofertă nemaivăzută pentru Kylian Mbappe: contract ”pe viață” și salariu de 1.000.000.000 €
articol scris de Digi Sport20.07.2023, 11:23
Kylian Mbappe (24 de ani) se află în ultimul an de contract cu PSG, iar dorința fotbalistului și cea a clubului nu coincid.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Dacă Mbappe își dorește să rămână pe Parc des Princes până la finalul sezonului 2023/2024, apoi să plece liber la altă echipă, PSG nici nu vrea să audă de această variantă și încearcă să-l convingă pe fotbalist să-și prelungească înțelegerea.
PSG, ofertă ”de pe altă planetă” pentru Mbappe: contract ”pe viață” și un miliard de euro salariu
Campioana din Ligue 1 este gata să-i ofere lui Kylian Mbappe un contract ”pe viață”, adică pe cel puțin 10 sezoane, timp în care internaționalul din Hexagon ar urma să încaseze un miliard de euro, notează Central Defense, citat de Marca.
Rămâne de văzut dacă starul lui PSG va fi impresionat de propunerea clubului. Cert este că trupa pariziană nu are de gând să-l piardă gratis.
Sport.es scrie că, dacă va rămâne la club fără să semneze prelungirea, Kylian Mbappe nu va mai juca pentru PSG.
Francezul ar fi fost amenințat de conducere că va fi exclus din lot tot sezonul viitor.
Nasser Al-Khelaifi, discurs în fața jucătorilor lui PSG: ”Nimeni nu e mai presus de club”
Mbappe s-a alăturat lotului condus de Luis Enrique pentru începerea pregătirii pentru noul sezon, iar la unul dintre antrenamente a apărut și Nasser Al-Khelaifi, președintele lui PSG, care a ținut un discurs în fața fotbaliștilor și a staff-ului.
Oficialul parizienilor l-a atacat subtil pe Kylian Mbappe și a transmis că ”nimeni nu este mai presus de club”.
”Nimeni nu este mai presus de club, nici eu, și cine nu vrea să joace pentru echipă sau nu o respectă nu ar trebui să fie aici. Clubul a construit cele mai bune facilități din lume pentru ca jucătorii să prospere, acum nu mai sunt scuze. Nu vă va lipsi nimic.
Trebuie să ne concentrăm pe performanță și apoi rezultatele vor veni. Putem juca un fotbal grozav, iar fotbaliștii trebuie să corespundă suporterilor și clubului, care le oferă susținere. Vreau să le urez bun venit noului antrenor și noilor jucători. Este important să vă spun că antrenorul are libertatea de a face ce vrea, el decide totul", a transmis Al-Khelaifi.
Cu cine și-a petrecut vacanța Kylian Mbappe
Galerie Foto
În această vară, Mbappe s-a relaxat la Miami. Starul lui PSG s-a fotografiat cu o femeie ”misterioasă”, despre care toată lumea a crezut că este noua lui iubită. Dar surpriză!
Jurnaliștii de la Mundo Deportivo susțin că era nimeni alta decât Melissa Gateau, cumnata lui Kylian Mbappe. Aceasta este partenera fostului fotbalist Jires Kembo Ekoko, fratele vitreg al lui Mbappe, alături de care are doi copii.
Fost internațional U21 francez, Kembo Ekoko s-a retras din activitate în 2019. De-a lungul carierei, a jucat la Rennes, Al-Ain, El-Jaish, Al-Nasr SC și Bursaspor.
Etichete: psg , kylian mbappe , contract mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...