S-a decis! Spaniolii anunță că Mbappe și-a ales numărul la Real Madrid
articol scris de Digi Sport19.07.2023, 08:11
PSG vrea să se despartă de Kylian Mbappe (24 de ani) cu orice preț în perioada de mercato a verii, pentru a nu-l pierde gratis la finalul sezonului 2023/2024.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Presa din Spania, anunț-surpriză: Kylian Mbappe și-a ales numărul 10 la Real Madrid
Campioana Franței încă nu l-a convins pe atacant să plece vara aceasta, dar nu renunță. În acest sens, Nasser Al-Khelaifi (49 de ani) este pregătit să aibă o nouă discuție cu Mbappe, de această dată față în față.
Presa din Spania scrie că soarta lui Mbappe se va decide pe finalul acestei perioade de MERCATO, când Real Madrid ar putea da "atacul final".
Totuși, sunt multe voci care susțin că Florentino Perez va mai aștepta încă un an pentru a perfecta transferul mult dorit și că mutarea ar urma să se facă în vara lui 2024.
Chiar și așa, atacantul francez este deja în contact cu oficialii de la Real Madrid, cărora le-a transmis că și-a ales numărul, scriu cei de la Football Transfers, care citează presa din Spania.
Spre surprinderea tuturor, numărul ales de Kylian Mbappe nu este 7, cel purtat de idolul său, Cristiano Ronaldo, la gruparea de pe Bernabeu.
Sursa citată scrie că Mbappe vrea să "moștenească" tricoul cu numărul 10 de la Luka Modric, care va pleca de la Real Madrid în vara viitoare, când îi va expira contractul.
"Dacă Mbappe va semna în vara aceasta cu Real Madrid, el va lua numărul 9, pe care l-a avut Benzema, și îl va schimba cu 10 în vara viitoare. Nu doar Mbappe își dorește numărul 10, ci mai ales Adidas, producătorul de echipament al celor de la Real Madrid.", mai scriu spaniolii.
- Contractul lui Kylian Mbappe cu PSG expiră în vara anului viitor.
Kylian Mbappe s-a decis rapid, după ce PSG i-a oferit 40 de milioane de euro doar pentru a pleca
În cazul în care rămâne jucătorul PSG-ului la 1 august, vicecampionul mondial va primi 80 de milioane de euro, sub forma unui bonus de loialitate.
Recent, pentru a-l convinge să plece cât mai repede la altă echipă, parizienii i-au transmis că îi vor achita jumătate din sumă pe loc, fără să mai fie nevoit să aștepte luna august.
Potrivit presei franceze, Mbappe a luat decizia de a rămâne la PSG în sezonul următor și a refuzat astfel propunerea parizienilor.
Atacantul este determinat să semneze cu următoarea sa echipă vara viitoare, din postura de jucător liber de contract, și astfel să încaseze cele 80 de milioane de euro din partea PSG-ului.
În plus, Mbappe va primi de la următorul său club un bonus uriaș la semnătură, pentru faptul că nu va fi nevoie de o sumă de transfer. Astfel, atacantul a ales varianta prin care obține cei mai mulți bani, chit că asta îi va strica relația cu clubul parizian.
Etichete: real madrid , psg , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...