Noul antrenor al lui PSG vrea să-l facă pe Neymar să uite de CM: "Toţi dorim să-l ajutăm"
27.07.2018, 21:08Noul antrenor al lui PSG, Thomas Tuchel, l-a încurajat pe starul Neymar, pe care speră să-l ajute să-şi revină după un Mondial dezamăgitor.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Neymar nu a reluat încă antrenamentele, la trei săptămâni după ce Brazilia a fost eliminată de Belgia în sferturile de finală ale CM 2018.
Atacantul a fost ţinta a numeroase critici şi chiar ironizat pe reţelele de socializare, pentru numeroasele sale simulări în timpul competiţiei.
"Toată lumea de la club vrea să-l ajute (pe Neymar) să se simtă foarte bine, cât mai curând posibil, uitând ce s-a întâmplat la Mondial. Este un jucător mare, un campion, ştie cum să gestioneze victoriile şi înfrângerile. Îl vom ajuta să-şi revină", a declarat Tuchel.
"De multe ori cei mai buni jucători au cel mai agreabil caracter, fiindcă vor să lupte şi să câştige", a spus Tuchel (44 de ani), căruia şefii lui PSG i-au încredinţat o misiune precisă: să aducă Liga Campionilor la Paris, graţie lui Neymar, dar şi a lui Kylian Mbappe, una din revelaţiile Mondialului rus.
"E adevărat, avem nişte personalităţi puternice, dar nu-mi fac griji din cauza asta", a mai afirmat noul antrenor al campioanei Franţei.
PSG va juca sâmbătă, la Singapore, în International Champions Cup, împotriva lui Arsenal, noua echipă a lui Unai Emery, fostul antrenor al parizienilor.
Etichete: psg , neymar , cm 2018 , thomas tuchel , neymar psg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un avion de pasageri s-a prăbușit în apropierea orașului Aktau din Kazahstan, au anunțat miercuri...