Video Nice - Rennes 1-0. Un fundaș de 17 ani a adus victoria gazdelor, la debutul în Ligue 1!
14.08.2016, 22:02Nice și-a pierdut vedetele în această vară, dar nu și dorința de a câștiga! Echipa unde lucrează ca antrenor secund românul Adrian Ursea a învins cu 1-0 pe Rennes, în prima etapă din Ligue 1. Eroul meciului a fost fundașul Sarr. Debutant la doar 17 ani, el a marcat golul care a făcut diferența!
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Nice a reușit surpriza în duelul cu Rennes din prima rundă a campionatului Franței. Antrenorul Lucien Favre a început meciul cu o formulă cu media de vârstă de 22 de ani, dar chiar și așa trupa de pe Coasta de Azur s-a impus la limită.
Prima mare ocazie a fost a oaspeților: Cardinale a respins spectaculos șutul lui Gourcuff. Apoi, brazilianul Dealbert a dat replica aproape de finalul primei reprize. Rennes a fost din nou aproape de gol la execuția lui Sio, însă Cardinale a avut o nouă paradă excelentă.
Gazdele au deschis scorul în minutul 60: Seri a centrat perfect pentru reușita lui Sarr, un fundaș de 17 ani aflat la primul meci în Ligue 1. Rennes a căutat în zadar egalarea până la final. Diakhaby a avut două ocazii uriașe. Introdus pentru finalul jocului de Christian Gourcuff, atacantul de 20 de ani le-a dat mari emoții gazdelor. Mai întâi, a trimis în transversală. Apoi nu a reușit să profite de erorile lui Baysse și Cardinale.
Astfel, Nice s-a impus cu 1-0 în fața celor de la Rennes și a început excelent noul sezon din Franța.
Etichete: gol nice , victorie nice , nice rennes
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Au apărut primele rezultate ale exit-poll-urilor CIRA - Avangarde și CURS pentru alegerile...